Prima pagină » Local » Medic, prins băut la volan pe o stradă din Iași! Bărbatul a fost condamnat definitiv. Scuza șoferului: „Am plecat de la praznic și m-am grăbit să ajung la un caz!”

Medic, prins băut la volan pe o stradă din Iași! Bărbatul a fost condamnat definitiv. Scuza șoferului: „Am plecat de la praznic și m-am grăbit să ajung la un caz!”

05 nov. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un medic veterinar s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților ieșeni. Astfel, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași l-au condamnat definitiv pe Vlad Gabriel Mocanu la 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Bărbatul de 45 de ani a fost prins băut la volan de oamenii legii, iar, în fața acestora, a susținut că, de fapt, se grăbea la un caz

Un medic a fost prins băut la volan, pe o stradă din Iași! Bărbatul a fost pedepsit de magistrații ieșeni. Astfel, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași l-au condamnat definitiv pe Vlad Gabriel Mocanu la 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Instanța admite apelul declarat de inculpatul Vlad Gabriel Mocanu. Reduce de la 5 ani, la 2 ani durata pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării de către inculpatul Vlad Gabriel Mocanu a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă”, au precizat magistrații ieșeni.

Inițial, medicul veterinar a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Medicul Vlad Gabriel Mocanu, acuzat că a urcat băut la volan

Procesul medicului veterinar Vlad Gabriel Mocanu (45 de ani) a început în urmă cu aproximativ un an. Procurorii ieșeni l-au trimis în judecată pe acesta, sub acuzația de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

„Pe data de 19 aprilie 2020, în jurul orei 15:30, inculpatul a condus în orașul Târgu Frumos, județul Iași, autoturismul marca Dacia Logan, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l, respectiv o alcoolemie de 2,67 g/l”, au afirmat anchetatorii ieșeni.

Conform anchetatorilor, în ziua respectivă, medicul a fost tras pe dreapta de un echipaj de Poliție. Oamenii legii au constatat că acesta mirosea a alcool și l-au testat. Ei au ajuns la concluzia că bărbatul consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. Astfel, anchetatorii ieșeni i-au întocmit medicului veterinar un dosar penal, sub acuzația de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Scuza veterinarului: „Am plecat de la praznic și m-am grăbit să ajung la un caz!”

La audieri, medicul veterinar Vlad Gabriel Mocanu a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa și a cerut ca judecarea cauzei să se facă prin aplicarea procedurii speciale în cazul recunoașterii învinuirii.

„Lucrez ca medic veterinar la o societate cu profil zootehnic din Neamț. În ziua respectivă, eu am mers pentru a participa la praznicele organizate pentru părinții mei. Acolo, am primit un telefon de urgență, fiind singurul medic din cadrul societății. Fără să conștientizez, am plecat urgent către Piatra Neamț, pentru că exista inclusiv riscul ca animalul respectiv să moară”, a declarat medicul în fața judecătorilor ieșeni.

De altfel, aceștia din urmă au concluzionat că Vlad Gabriel Mocanu este cunoscut ca o persoană integrată în societate.

„Instanța are în vedere și persoana inculpatului, care, potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei, este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană integrată social, nu este cunoscut cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, dar și atitudinea sinceră adoptată de acesta atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești”, au menționat magistrații ieșeni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev de 15 ani a murit în curtea școlii după ce i s-a făcut rău în pauză. Profesorii au făcut manevre de resuscitare până la sosirea echipajului medical. Clipe dramatice într-o școală din județul Bacău, după ce un elev în vârstă de 15 ani s-a prăbușit în timpul unei […]
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 mai 2026
23 mai 2026