Prima pagină » National » ​Medicamentul Tramadol va intra pe lista „preparatelor aflate sub control naţional”, după ce s-a constatat că este folosit în scop recreațional de unele persoane
​Medicamentul Tramadol va intra pe lista „preparatelor aflate sub control naţional”, după ce s-a constatat că este folosit în scop recreațional de unele persoane

​Medicamentul Tramadol va intra pe lista „preparatelor aflate sub control naţional”, după ce s-a constatat că este folosit în scop recreațional de unele persoane

10 ian. 2024, 16:40,
în National

​Medicamentul Tramadol, utilizat pentru a trata durerea moderată până la severă, va intra pe lista „preparatelor aflate sub control naţional”, prevede un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit Agerpres. Medicamentul va fi eliberat în continuare în farmacii, dar numai cu rețetă de la medic.

Pe acceaşi listă se vor afla şi substanţele Cinolazepam şi Zopiclonă utilizate în tratamentul insomniei cu efecte anxiolitice, sedative, anticonvulsivante şi miorelaxante.

„Ca urmare a informărilor transmise de specialişti prin intermediul Agenţiei Naţionale Antidrog, conform cărora medicamente autorizate cu conţinut de tramadol, zopiclonă şi cinolazepam sunt folosite în scop recreaţional, având potenţial semnificativ de abuz, se preconizează introducerea sub control naţional a medicamentelor care conţin aceste substanţe”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

O fetiță de 11 luni a murit după ce mama i-a dat un medicament mult prea puternic

Într-o ordine de idei asemănătoare, amintim cum o femeie din Alba a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Femeia și-a omorât, fără să vrea, fetița de 11 luni, după ce i-a dat un medicament mult prea puternic. Micuța făcuse febră și, din proprie inițiativă, mama i-a administrat un supozitor intrarectal, scrie Ziarul Unirea. Potrivit datelor de la dosar, moartea fetiței a fost violentă și a fost din cauza intoxicației acute cu Tramadol, medicament interzis copiilor sub 14 ani. Tragedia a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 2019. Fetița de 11 luni avea febră, așa că mama i-a dat, în primă fază, un sirop folosit pentru bebeluși.

Spre seară, văzând că febra persistă, femeia i-a administrat micuței, fără să consulte niciun medic, un supozitor intrarectal cu Tramadol 100 mg, pe care îl primise de la o femeie, pe stradă, cu câteva zile înainte. A doua zi dimineață, femeia și soțul ei au constant că fetița „nu se trezește”, era inconștientă, așa că sunat la 112. Echipajul de ambulanță a resuscitat-o pe micuță zeci de minuțe, fără niciun rezultat. Ajunși în locuința familiei, polițiștii au ridicat 3 supozitoare, în folie de aluminiu, dintre care o poziție desigilată, scrie sursa citată. Potrivit expertizei medico-legale de autopsiere a victimei minore, moartea fetiței de 11 luni a fost violentă și s-a datorat intoxicației acute cu Tramadol. În motivarea Judecătoriei Sebeș, făcută publică pe portalul just.ro, s-a apreciat că femeia nu și-a omorât cu intenție copilul.

Potrivit propriilor declarații, inculpata nu știe să scrie și să citească, așa încât și dacă ar fi avut la dispoziție prospectul medicamentului Tramadol 100 mg (supozitoare) nu ar fi putut să își dea seama de contraindicația expresă din cuprinsul acestuia, de a nu fi administrat copiilor sub 14 ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026