Prima pagină » National » Medicii care trebuie să fie dați afară din sistem. Ministrul Sănătății a spus cine e vizat
Medicii care trebuie să fie dați afară din sistem. Ministrul Sănătății a spus cine e vizat

Medicii care trebuie să fie dați afară din sistem. Ministrul Sănătății a spus cine e vizat

13 feb. 2026, 21:20,
Redacția BZI în National

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, la Timişoara, că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajaţi în spitale din sistemul public, dar care sunt prinşi că în timpul programului se duc să lucreze la privat, relatează Agerpres.

Apare o nouă lege

Oficialul Ministerului Sănătăţii a mai anunţat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în timpul liber, dacă respectivul medic susţine că este bolnav şi nu poate face gărzi la stat.

„Mă refer la cei care pleacă la ora 11:00 de la spitalul public, la cabinetul privat şi de cele mai multe ori împreună cu pacientul. Dacă nu încetăm cu acest fenomen care ne costă multe sute de milioane de lei pe an, sistemul de sănătate nu are cum să se facă bine.

Eu am fost cel care a fost împotriva conceptului ca medicul să aleagă între public şi privat. Nu este normal. Medicul, după programul de la public, are dreptul să facă ce vrea cu profesia lui. Dar nu este corect ca în timpul programului de la public să activeze în programul de la privat. Eu îmi asum să desfac contractul de muncă al medicului care este prins în timpul programului de lucru la public, în altă zonă decât în cabinetul său din spital. Nu putem fi ipocriţi şi nu putem avea lombosciatică doar la spitalul public, dar apoi să stăm 12 ore în picioare în cabinetul privat”, a declarat ministrul Rogobete.

Scutirile de gărzi vor fi reevaluate la nivel naţional

El a subliniat că scutirile de gărzi vor fi reevaluate la nivel naţional, după evenimentul de la Constanţa, unde 75% din personalul medical avea lombosciatică şi scutire de gardă la spitalul public, dar toţi aveau activitate operatorie în privat.

„Se mai introduce o măsură nouă, în curând: cine are scutire de gardă, nu mai are voie prin lege, îşi pierde dreptul de liberă practică (în privat, n.r.), dacă după orele de program din sistemul public este fără activitate medicală, pentru a proteja un om care are probleme de sănătate să se recupereze mai repede”, a mai afirmat ministrul Alexandru Rogobete.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial! Donald Trump s-a înfuriat grav!
Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial. România se află în fața unei decizii importante de politică externă, după ce a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, programată pentru data de 19 februarie, la Washington. Președintele României a subliniat că hotărârea finală privind prezența la eveniment va fi luată doar […]
Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial! Donald Trump s-a înfuriat grav!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 februarie 2026
13 februarie 2026