Prima pagină » Sanatate » Medicii i-au spus că mai are doar 3 ani de trăit! Povestea cumplită a unui pompier, tată a 2 copii

Medicii i-au spus că mai are doar 3 ani de trăit! Povestea cumplită a unui pompier, tată a 2 copii

25 oct. 2025, 12:00, 1 ,
Ionela Melinte în Sanatate

Povestea cumplită a unui pompier, tată a 2 copii, a cutremurat o întreagă comunitate. Paul Whitaker, în vârstă de 42 de ani, a fost diagnosticat cu un astrocitom de gradul 3, o formă de tumoare cerebrală cu creștere rapidă.

Paul Whitaker, un pompier din Huntingdon, Cambridgeshire, a început să sufere de amețeli și stări de leșin. La început, medicii au crezut că este vorba despre o problemă la inimă, iar Paul a fost trimis la mai multe spitale pentru investigații. După luni de analize și vizite medicale, soția sa, Hayley, a observat că partea stângă a feței lui se lăsase brusc, semn că ceva nu era în regulă.

Povestea cumplită a unui pompier, tată a 2 copii

După o serie de mai multe vizite medicale și analize efectuate bărbatul a primit un diagnostic care i-a spulberat viața. În urma investigațiilor medicii au descoperit o leziune uriașă pe creier, care s-a dovedit a fi o tumoră malignă.

Bărbatul a fost transferat de urgență la Spitalul Addenbrooke din Cambridge, unde a fost supus unei craniotomii pe viu, o intervenție chirurgicală extrem de riscantă. Operația a reușit să îndepărteze 95% din tumoare, însă medicii au confirmat ulterior, în urma testelor, că este vorba despre un astrocitom de gradul 3, o formă agresivă de cancer cerebral.

După operația dificilă, Paul și familia sa au primit vestea pe care nimeni nu și-ar dori să o audă.

 „Când am auzit că am o tumoare pe creier, tot ce știam s-a prăbușit. Prognosticul este devastator, cu o speranță de viață de doar câțiva ani. Suntem foarte conștienți că asta îmi va cauza moartea, dar dacă putem prelungi timpul, ne-am dori această șansă”, a declarat Paul Whitaker..

Paul, pompier de 17 ani, și-a continuat tratamentele, care au inclus 6 săptămâni de radioterapie și 12 luni de chimioterapie. Intervențiile au fost dure, dar el a încercat să păstreze o aparență de normalitate pentru copiii săi, Noah și Ethan.

Bărbatul susține că nu a avut simptomele obișnuite ale unei tumori cerebrale, nu a suferit de dureri de cap sau convulsii.

„Înainte de diagnostic, nu știam nimic despre tumorile cerebrale. Există oameni care au dureri de cap, convulsii, simptomele clasice, dar ale mele nu se potriveau. Cred că medicii de familie au nevoie de mai multe instrumente pentru a diagnostica astfel de cazuri”, a susținut pompierul.

Pompierul luptă pentru o șansă la viață

După încheierea tratamentelor, medicii i-au spus că tumoarea s-a micșorat, însă boala este una agresivă și recurentă, ceea ce înseamnă că va reveni. În ciuda veștilor sumbre, Paul nu renunță la luptă. El a început o campanie de strângere de fonduri pentru a putea beneficia de un tratament imunoterapeutic inovator, numit ADCV, fiind un vaccin personalizat care ajută sistemul imunitar să recunoască și să distrugă celulele canceroase.

Vaccinul este produs în mod similar cu DCVax-L, folosit pentru tratarea glioblastomului, și a avut rezultate promițătoare în studiile clinice desfășurate la King’s College Hospital. Într-un studiu amplu, acest tratament a dublat rata de supraviețuire la 5 ani pentru pacienții cu tumori cerebrale de gradul 4. Paul speră ca, având un astrocitom de gradul 3, efectul tratamentului să fie chiar mai bun.

„Cum studiul s-a bazat pe gradul 4, iar al meu este gradul 3, sperăm că prognosticul va fi și mai bun. Speranța este ca vaccinul să oprească creșterea tumorii”, a declarat bărbatul.

Tratamentul este însă extrem de costisitor. Până acum, Paul a reușit să strângă 33.000 de lire sterline în doar 10 zile, dar are nevoie de 80.000 de lire pentru primele 3 doze. Costul total de producție al vaccinului este de 120.000 de lire, iar fiecare doză suplimentară costă 23.000 de lire.

Astfel, povestea cumplită a unui pompier, tată a 2 copii, a cutremurat o întreagă comunitate, care îl sprijină acum pentru a putea urma tratamentul necesar.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026