Prima pagină » National » Medicul Virgil Musta, despre ce presupune tratamentul care a fost aplicat pacienților care s-au vindecat de COVID-19
Medicul Virgil Musta, despre ce presupune tratamentul care a fost aplicat pacienților care s-au vindecat de COVID-19

Medicul Virgil Musta, despre ce presupune tratamentul care a fost aplicat pacienților care s-au vindecat de COVID-19

19 mart. 2020, 21:15,
în National

Medicul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, acolo unde 15 persoane s-au vindecat de coronavirus, a explicat ce presupune tratamentul care a fost aplicat pacienților.

„Este un număr important (15) , este meritul colectivului nostru, dar și munca doctorului Streinu Cercel, care este mentorul și coordonatorul nostru, pentru câ dânsul ne-a recomandat o schemă pe care noi am aplicat-o în funcție de cercetările care s-au făcut în lume la ora actuală și se pare că această schemă este bună.”

„Dar a mai fost un factor care a ajutat la vindecare. Majoritatea pacienților au fost tineri cu simptomatologie minimă sau chiar asimptomatici. Din acest motiv evoluează ușor, cu sau fără tratament.”

„Noi ce am reușit ca în puțin timp de la introducerea terapiei să-i negativăm să aibă două probe negative și să-i trimitem la domiciuliu, urmând să stea izolați, iar a 12 zi să fie testați din nou.”

Schema aplicată paienților vindecați conține două medicamente care se folosesc și în tratamentul pacienților cu Hiv.

„Conține 2 medicamente antivirale care se folosesc și la pacienții cu infecție Hiv. La această schemă putem adăuga suplimentar alte medicamente la formele severe.”

Există posibilitatea ca la pacienții deja vindecați să recidiveze boala, deoarece, în decursul unei epidemii, virusul poate să sufere modificări astructurale, astfel că o persoană vindecată se poate recontamina, deoarece virusul poate fi recunoscut de organism ca fiind unul nou și imunitatea să nu reacționeze și poate să revină boala.

Mai poate să existe o a treia variantă la pacienții după o primă fază cu evoluție bună, se negativează la nivelul faringelui, dar virusul migrează în plămâni, ceea ce poate duce după 8-10 zile la pneumonie severă, simptomatologie care necesită terapie intensivă, spune doctorul. Persoanele internate la Victor Bbeș sunt în stare bună, există și un copil de patru ani, dar starea lui evoluează bine, declara medicul. Urmăriți toate declarațiile medicului Virgil Musta, de la ,,Spitalul Victor Babeș,, din Timișoara, accesând video-ul de mai sus, care a fost în direct prin telefon la Sinteza Zilei de la Antena3.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere
O anchetă Snoop dezvăluie noi informații despre averea lui Lucian Pahonțu. Domeniul familiei șefului SPP s-ar fi extins la 875 de metri pătrați, iar o parte din proprietate ar fi fost donată fiului său înainte de depunerea declarației de avere. Averea lui Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, este vizată de o nouă […]
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 noiembrie 2026
10 noiembrie 2026