Actualitate

Mesajul Nadiei Comăneci de Ziua Naţională: „Românie dragă, mi-e dor de tine“ – VIDEO

Publicat: 01 dec. 2020

Marea gimnastă Nadia Comăneci a postat un mesaj de Ziua Naţională. Nadia le trasmite „La mulţi ani“ românilor şi speră să ajungă în ţară cât mai curând.

Nadia Comăneci este cea mai mare gimnastă din România și prima care a primit nota 10 în istoria gimnasticii. „Zeița de la Montreal” este stabilită în Statele Unite alături de familia ei. Emblemă a României, Nadia Comăneci nu uită niciodată să le transmită semenilor ei urările de 1 decembrie, iar anul acesta nu face excepție.

„Românie dragă, mi-e dor de tine şi de ai mei. Astăzi este o zi de sărbătoare. De aici de departe vă transmit multă, multă sănătate, bucuriii alături de cei dragi, lumină, respect, să trecem cu bine de această pandemie şi să ne revedem în ţară curând. La mulţi ani, dragi români. La mulţi ani, România!”, este mesajul transmis de Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci, activă pe rețelele de socializare

Chiar dacă are un program extreme de încărcat, Nadia face un PR excelent României prin discursul abordat la diferitele evenimente la care ia parte, iar presa internațională evocă des realizările primei gimnaste care a luat nota 10.

Una dintre declarațiile care fac și acum înconjurul lumii reprezintă un adevărat manifest, o lecție pentru toți copiii care se apucă de sport și stau în cumpănă, la un moment dat, dacă să mai continue sau nu activitatea de performanță.

Într-un interviu pentru Le Monde, Nadia punea în câteva declarații toată puterea cu care s-a implicat în gimnastică.

„Nu consider că mi-a fost furată copilăria și adolescența, din moment ce e singura viață pe care am cunoscut-o și pe care vreau să o duc. Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare mamei mele, ea este cea care m-a dus într-o zi la sală. Altfel, aș fi avut o existență normală și mult mai puțin interesantă. Nu am niciun regret și nici nu am avut.

Priviți ce înseamnă viața mea: tot ce mi s-a întâmplat mi-a permis să fiu acolo unde sunt azi. Sigur, am avut momente dificile, ca oricine, dar am trecut peste aceste încercări, pentru că mă straduiesc mereu să fiu pozitivă și să iau ceea ce este mai bun din ce ni se întâmplă. 73 a fost numărul meu de concurs, 7×3=21, reprezentând a XXI-a ediție a JO, la Montreal. Am luat șapte note de zece, trei medalii de aur. 7+3=10”, a spus Nadia Comăneci.

„Zeița“ de la Montreal

Nadia Comăneci a câștigat 3 medalii de aur la acea ediție, când avea doar 14 ani. La competiția din Canada, românca a mai primit alte 6 note de 10. În total, Nadia a obținut 9 medalii olimpice de aur, dintre care 5 la individual, iar apoi, la Olimpiada de la Moscova, din 1980, a mai obținut două note de 10.

Ajunsă la 59 de ani, Nadia este stabilită în SUA din 1989, cu o lună înaintea începerii Revoluției. Chiar dacă s-a retras din activitatea competițională în 1980, după Jocurile Olimpice de la Moscova, Nadia Comăneci a continuat să activezeîn domeniul gimnasticii. „Zeița de la Montreal” face antrenamente cu tinerii gimnaști din România, lucru care o ajută să fie într-o formă fizică foarte bună la 59 de ani.

Este căsătorită cu fostul gimnast Bart Conner din 1996 și au împreună un fiu de 14 ani, Dylan. Sportiva se ocupă de munca în domeniul gimnasticii și desfășoară mai multe acte de caritate. Dylan le calcă părinților pe urme, fiind pasionat de gimnastică, dar și de alte sporturi, cum ar fi fotbal, golf, hochei și înot.





Adauga un comentariu