Mihai Chirica, edilul Iaşului, şi-a făcut publică averea. Acesta are venituri de peste 3 mii de euro lunar
Potrivit declaraţiei de avere publicate recent, edilul Iaşului stă foarte bine la capitolul venituri financiare pentru anul 2022. Conform documentului, indemnizaţia lunară din calitatea de primar depăşeşte cu puţin 13.000 de lei, 2.800 de euro, însă diferenţa suplimentării veniturilor vine şi din contractul de închiriere, ce are o valoare de 4.500 de euro anual, adică 375 de euro pe lună.
Mihai Chirica, edilul Iaşului, şi-a făcut publică averea
Edilul Iaşului, Mihai Chirica, şi-a făcut publică averea. Declarația primarului nu a suferit modificări substanțiale față de cea din anul 2022, acesta având aceleași proprietăți imobiliare declarate anterior. Edilul municipiului Iași se poate însă lăuda cu terenuri în alte județe din țară, în localități cu specific turistic, din zona Bucovinei.
Chirica are în posesie, prin contract de vânzare-cumpărare, un teren agricol extravilan în comuna Bârnova, cumpărat în anul 2004, teren în suprafață de 1.400 de metri pătrați. Tot un teren agricol, însă cu o suprafaţă de 4.200 de metri pătraţi, este deținut de acesta în extravilanul localităţii Neagra Şarului din judeţul Suceava. În Iaşi, primarul municipiului deţine 836 de metri pătraţi, teren intravilan. Acesta a fost achiziţionat în anul 2019 şi este pe numele fiului său, Ştefan Chirica, ce avea pe atunci vârsta de un an. Acest teren se află pe strada Manolache Drăghici, în zona restaurantului Bolta Rece din municipiul Iași.
La capitolul imobile, primarul Mihai Chirica a arătat că deține un apartament de 70 de metri pătrați, luat în 2011, în zona bulevardului Independenței. De asemenea, pe numele soției sale, Cristina Chirica, apare un apartament de 72 de metri pătrați, pe care aceasta l-a cumpărat în anul 2012. Edilul Iașului are și o casă de locuit, în zona centrală, de 136 de metri pătrați, cumpărată în anul 2019, pe numele fiului său de numai un an, ce a fost reprezentat de bunică la notar, când au fost semnate contractele. La acea vreme, imobilul avea o valoare de 250.000 de euro.
Venituri de peste 3.000 de euro pe lună
În ceea ce priveşte activele financiare ale edilului, acesta a declarat un cont deschis în anul 2012, cu un depozit bancar în valoare de 22.050 de lei, dar şi un cont curent, deschis în anul 2019, cu un sold de 11.200 de lei.
Primarul nu a declarat alte venituri sau plasamente și nici măcar un alt autoturism în proprietate personală sau bijuterii. La capitolul datorii, primarul municipiului Iași a evidențiat un credit către o persoană fizică, de 100 de mii de lei. Este vorba de unchiul său, Vasile Chirica, de la care a luat un credit în 2014, scadent anul acesta. În cursul anului 2022, edilul Iaşului a avut o indemnizație de la primărie, de 167.162 de lei, respectiv de 13.930 de lei lunar.
În timp ce soția sa, Cristian Chirica, a avut un venit de 76.433 de lei anual, de la firma Lactahan SRL din Urecheni, județul Neamț, societate care are ca obiect de activitate fabricarea de produse lactate. Pe lângă aceste venituri, edilul Iașului a mai declarat un venit de 4.500 de euro din închirierea apartamentului de pe bulevardul Independenței.
Mihai Chirica, primarul Iaşului, este și membru al Asociației Euromedical Recovery, societate cu sediul în strada Pantelimon Halipa, în incinta Spitalului Clinic de Recuperare Iași. Edilul este și membru în Asociația Național Culturală „Cultul Eroilor”, cu sediul pe bulevardul Ion Mihalache, în București. Mihai Chirica este și membru în Asociația de Părinți de la Colegiul Național Iași.
Edilul Iaşului, Mihai Chirica, şi-a publicat averea. Veniturile acestuia nu au suportat modificări relevante comparativ cu declarația din anul 2022.
La puscarie cu escrocul ,borfasul si mitomanu de chirica care de 9 ani in cardasie cu penalu de aivanoaiei de la termo servis iasi inseala pensionarii din dacia minerva si mircea iasi cu firma fantoma termo servis iasi ,cu cele mai mari taxe penalizari si servicii de calitate 0!!!
Săracul…cine crede articolul acesta ?
Bă oameni buni….nu uitați valoare casei ultimului copil? Alții nici în 3 vieți de munca cinstitia cu 3000 €/luna nu o adunați
Un talhar.
Nimic spectaculos
Probabil va asteptati sa stea intr-o garsoniera inchiriata, cu un ajutor social si sa imprumute pantofii de la vecini cand vine la birou. In 2023 inca mai sunt specimene care suspina, dupa 30 de ani de capitalism , dupa comunismul lui ceausescu.
sa ma cac in gura ta Chirica
si noi sa ne kkam in gura ta chirika !!!
Cred ca ati vrut sa spuneti ca are venituri de 3000 euro/zi. Pai el face mii de euro doar din caracatita de la CTP, nu mai zic imobiliare..
Dl. primar Chirica, a carui fiica da acum evaluarea nationala (cl. a VIII-a) a intrat in scoala (Colegiul National) la ora 8.20, desi in accesul in scoala este complet interzis. A stat aprox. 10 minute, probabil cat sa rezolve ce avea de rezolvat! Nu ar fi avut voie sa intre in scoala in nici o calitate: nici de parinte, nici de primar. Alti parinti au privit prin gard scena, evident accesul in scoala fiind strict interzis.
….si dun 3000 euroi a strans atâta avere ????🤔
praf in ochi la fraieri!!!!ne mai auzim…..
Si eu m-am trezit acuma si doream sa merg la baie sa fac kaka dar, citind articolul am zis sa ma alatur si eu iesenilor si ma kak si eu in gura lui Mihai Chirica, inca primar al Iasului!!!
Vai de steaua lui. !!!! Înscrieți – l la Cantina de Ajutor Social !
multi kakaciosi pe aici….
ii prieste la PNL
si acum luati valoarea totala a imobilelor, cladiri si terenuri si impartiti-o la 3,000 eur/luna sa vedeti in cate vieti a strans banii
Tranzacţia imobiliară a mamei primarului Mihai Chirica i-a adus acesteia un profit semnificativ. Terenul pe care l-a vândut cu 100.000 euro în 2018 fusese achiziţionat cu 7.500 euro în 2012. Este vorba despre acel teren invocat de către primar zilele trecute, de pe urma căruia a completat suma necesară achiziţiei proprietăţii de pe Sărărie, în numele fiului său. Terenul se află pe Aleea Sadoveanu şi are aproape 500 mp. Suprafaţa figura pe numele mamei primarului şi a fost vândută către Iulian Lucan, şeful Palace Imobiliare, companie de dezvoltări imobiliare. Lucan este aceeaşi persoană care a intermediat achiziţia de către bebeluşul primarului a proprietăţii de pe Sărărie. Anterior, tot el a beneficiat de un schimb de terenuri cu municipalitatea. „Este o asociere total nepotrivită.(…) De ce lucrurile trebuie amestecate dacă ele se petrec într-un cadru de legalitate?“, a spus primarul. „Lucrurile sunt separate, nu au legătură“, a precizat, la rândul lui, Lucan. Mihai Chirica spune că s-a întâlnit cu Lucan „nu o dată ci de cinci ori în audienţe“, dar acesta din urmă ne-a spus ieri, că, ocazional, joacă fotbal împreună duminica, „de 2-3 ani“
Cât priveşte prezenţa lui Cristin Zămosteanu la cumetria mezinului, în acelaşi an 2017, Chirica a spus, după ce şi-a căutat câteva secunde cuvintele: „Tot mediul de afaceri a fost invitat. A fost o, să spunem, prima speranţă a socializării acestei comunităţi ieşene – medici, oameni de afaceri, profesori – cam tot ce putea să reprezinte la acel moment comunitatea ieşeană. Pe unii îi cunosc, pe alţii nu. Au socializat, şi cred că a fost un lucru bun“, a precizat primarul.
Bai chirica pregate ti vasilina !!!!bai chirica tic tac. tic tac tic tac pirnaia se apropie ….ai fost o pi.z.da de primar…La puscarrrrriiieeeeeeeee Zdreantttaaaaaa
Venituri..publice si ….nepublice…
3000/luna? voi scrieti aici dupa cine va plateste? maine scrieti de udmr daca dau firfireii?
sugeti mielu prostalailor sclavilor la munca cu voi pe 1500 lei pe luna ,kirika o sa fure cat vrea pt ca se poate ,o sa isi faca salar de 200000 de euro pe luna pt ca poate , are pensie speciala pt ca poate ,el cu aivanoaiei de la termoservis iasi si cu smecherii din Iasi fac ce vor pt ca pot odata ce toate institutii le sunt corupte ,fac ce vor pt ca voi ceilalti amarasteni doar behaiti ca oile !!!
Ce comentarii de cretini frustrati . Crapa pipota-n voi, soldoveni calici. Marsh la cotet.
Sa nu va mai inmultiti ca tot niste idioti cresteti.
Mare mafiot Chirica, atata avere din salariu de bugetar. Ne crede prosti. In timp ce planteaza panselute de ochii votantilor face golanii imobiliare pentru propriul buzunar. Sper ca justitia să-l condamne pana la alegeri pentru ilegalitățile făcute.
Esti un jeg de om Chizdica, un pitic frustat!!! Să-ți iau nevasta si copchilul in poulă, mafiot imobiliar ordinar ce ești, împreună cu Harabagiu!
Ramai confuz când citești comentariile de aici.Eu sunt ieșean,nu mă simt atât de lezat de Chirica încât să fac și să dreg și să îl confund cu un canal,un primar merita respect ,el nu l-am câștigat din păcate pentru noi alegatorii.Nu este o victima a gurilor rele,are cu siguranță muuuuulte belele,uitandu-ne la cate s-au petrecut pe la primărie,deschideri,dosare penale,media etc,cu toate astea nu i se pot imputa toate lui.Pentru fata aceasta a Iașului si+a pus și el amprenta.Nu avem cum sa nu analizăm ce a fost și cum a ajuns orașul nostru,desigur oamenii gospodari civili ai orașului au aportul lor,plătitorii de taxe la fel,oamenii de afaceri și ei,oamenii din județ muncitori care cotizează in oraș deasemenea,până la urmă ce se vede contează.Ca a făcut avere,că este sau nu vinovat de anumite acuzații,pentru mine ieșean fiind contează,dar balansează cu ce a fost.Am avut din 89 până la el un primar executat și doi terminatori Simirad și pușcăriașul de Nichita(au distrus,furat și vândut tot cu plata in contul lor).Nu este corect sa îi ținem partea lui Chirica,dar tare îmi este frica de un alt potențial primar.Distractia incepe in ’24 sa vedem daca o sa avem de unde alege,daca nu o sa fim forțați să punem stampila pe blamatul Chirica,care daca își continuă drumul la primărie,ii urez sa ne demonstreze ca este gospodar așa cum se lauda.
Votati in continuare!
Zi ordinare câte vile/apartamente ai luat șpagă pt autorizații de construcții? Ia-ți neamurile proaste a lui nevasta-ta și dații drumul din funcțiile de conducere !
Banii aia ii faci într-o zi sau poate în câteva ore! Bai , nu va este rușine sa furați în halul asta ?
Mai bine și-ar face publice spagile. Si el si gunoiul de la banca. Oricum, nu scapa! Intreb si eu pentru un prieten, da cotetu de la Neamț, l ai spus?!
Casa din galata unde sta nu este tot a lui?! Sau plătește chirie?
Ați uitat de casa de la Frasin cu marmura de lux numa marmura face cât o garsoniera))))))