Prima pagină » National » Milioane de români ar putea primi bani în plus la salariu. Cât vor câștiga după introducerea salariului minim european
Milioane de români ar putea primi bani în plus la salariu. Cât vor câștiga după introducerea salariului minim european

Milioane de români ar putea primi bani în plus la salariu. Cât vor câștiga după introducerea salariului minim european

13 sept. 2022, 23:20,
în National

Dragoş Pîslaru, eurodeputat REPER, susţine că directiva privind salariul minim european, care va fi adoptată miercuri de Parlamentul European, ar trebui să aducă o creştere de peste 500 de lei unui angajat cu salariu minim din România.

„Salariul minim statuează un principiu destul de clar: dacă munceşti, ar trebui să ai suficienţi bani ca să ai un trai decent. Prin urmare, salariul minim european e acel salariu care să-ţi ajungă să nu mori de foame. Deci trecem de la o decizie arbitrară, în care politicienii spun că mai dau 100 de lei, la un sistem automat. În România, avem aproape 2 milioane de oameni care trăiesc din salariul minim şi abia îşi duc viaţa de la o lună la alta.

E important să ştie că dacă va exista inflaţie, deci va fi afectată puterea de cumpărare, datorită directivei europene, salariul minim va creşte cu rata inflaţiei. Iar dacă va exista creştere economică, de asemenea, salariul minim va creşte”, a declarat, pentru News.ro, Dragoş Pîslaru, negociatorul din partea Parlamentului European pe directiva privind salariul minim.

Dragoş Pîslaru: Salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de cel puţin 500 de lei

Salariul mediu brut în România este de 6.443 de lei, în timp ce salariul minim brut este 2.550 de lei. Prin directiva europeană, salariul minim brut în România ar ajunge la 3.200 de lei brut, deci puţin peste 2.000 de lei net.

„Ţinta pe care o avem în directivă e ca salariul minim să fie 50% din salariul mediu brut. Aşadar, salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei salariului minim naţional. Evident, a avea o astfel de creştere dintr-o dată, abrupt, ar fi o dificultate destul de mare. Dar a avea o înţelegere clară de a pune nişte indicatori care să permită ajustarea în sensul de a recupera între salariul mediu şi salariul minim, mi se pare un lucru care se poate face.

În doi ani de zile, guvernele ar trebui să transpună directiva europeană la nivel naţional”, susţine Dragoş Pîslaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024