Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, 11 octombrie, solicitarea grupului parlamentar al USR prin care este invitat ministrul Apărării Vasile Dîncu, în plenul de lunea viitoare, pentru a explica „gafele” făcute prin care, susţine USR, amplifică propaganda rusească şi aduce prejudicii României în relaţia cu partenerii UE şi NATO.
„În conformitate cu prevederile art. 208, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, grupul parlamentar USR solicită participarea domnului Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, în vederea susţinerii dezbaterii politice organizate la Ora Guvernului din data de 17 octombrie 2022, cu tema: «Prin gafe repetate şi amplificarea propagandei ruseşti, ministrul Apărării creează prejudicii României în relaţia cu partenerii UE şi NATO»”, arată documentul aprobat de către conducerea Camerei, arată news.ro.
„Nu este prima dată când ministrul Apărării îşi dovedeşte din plin incompetenţa, dar ultimele declaraţii, potrivit cărora NATO şi SUA trebuie să negocieze cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-şi pot asuma pierderi de teritorii, le întrec pe toate. Înţelegem că PSD – asemenea celorlalte partide din vechea clasă politică – este plin de trompete ruseşti, dar este inacceptabil ca ministrul român al Apărării să manifeste public poziţii disonante cu partenerii europeni şi internaţionali. Îl aşteptăm pe domnul Dîncu să explice în Parlament de ce îmbrăţişează tot mai des retorica Kremlinului, cum îi aşteptăm şi pe domnii Ciucă şi Ciolacu să ia atitudine faţă de prestaţia tot mai lamentabilă a ministrului Vasile Dîncu”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă al USR.
În schimb, purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a declarat luni, 10 octombrie, despre chemarea lui Vasile Dîncu în Parlament, în urma declaraţiilor privind Ucraina că în opinia sa este o declaraţie scoasă din context, dintr-o explicaţie mai amplă pe care acesta a dat-o.
Despre USR, Oprea a precizat că este partid de opoziţie şi are acest instrument de a chema ministrul în Parlament, dar „dacă face mult zgomot nu înseamnă că are dreptate”.
Fac și eu ca rabinul; toți au dreptate. Cârcotașii useriști au dreptate că Dâncu e cu pluta și este un oportunist notoriu, cu curul în mai multe bărci, când cu Cioloș și cu Johaos, când cu PSD, când chiar și cu Băsescu…Dar și navetistul politic Dâncu are dreptate când îndeamnă la negocieri. Arțăgoșii useriști vor să sară la bătaie la ruși, ca să pară viteji. Ce naivi!!!
Deci daca Zelinski a strambat din nas, trebuie sa sarim si noi la beregata lui Dancu!
Zelnski conducătorul unic suprem al întregii planete. va rugam frumos toate tarile si toata lumea la comanda lui Zelinski! Oare când se desteapta cei care îl pupa in kur? Nu vedeti ca murim toti de foame si Europa este distrusa?