Ministrul Economiei, Radu Oprea, a vorbit despre raportul devastator realizat în urma corpului de control trimis de el în stațiile GPL, din țară, după tragedia de la Crevedia. Potrivit raportului întocmit de Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, în urma exploziei de la Crevedia, 30% dintre stațiile GPL nu erau conforme.
Din fericire, au fost oprite, abia după ce s-au efectuat controale în urma solicitării ministrului Economiei, Radu Oprea.De exemplu, în București, din 251 de unități, peste 100 au fost închise, pentru că prezentau probleme.
Radu Oprea a explicat, în direct la Antena 3 CNN, cum a intervenit statul pentru a evita repetarea acestor tragedii.
„Am venit cu o modificare a legislației, care deja a fost aprobată în ședința de guvern, prin care am creat acele posibilități ca să emitem o autorizație de funcționare și ea să fie apoi suspendată în cazuri de abateri grave și am creat și acele mecanisme de lucru interinstituțional.
Astăzi pentru ISCIR emite această autorizație de funcționare provizorie, dacă un control al IGSU sau al primăriei, constată abateri majore, informează imediat ISCIR, ulterior va merge în control și poate să suspende sau să oprească activitatea respectivă”, a declarat ministrul Economiei.
Acesta a precizat și că ISCIR va avea accesul la datele stocate pe camerele de luat vederi din aceste stații, timp de 20 de zile, pentru a putea intervenii într-un timp operativ.
Arest la domiciliu pentru patronii stației GPL care au cauzat dezastrul de la Crevedia
Amintim cum magistrații din cadrul Tribunalului București au decis ca, Ionuț Doldurea şi Cosmin Stîngă, patronii stației de GPL care a cauzat dezastrul din Crevedia, să iasă din arestul Secției 4 de Poliție și să intre în arest la domiciliu. Cei doi se aflau în arest preventiv, în spatele gratiilor, fiind acuzați de mai multe infracțiuni, cum ar fi neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, dar și de distrugere.
Pe data de 6 septembrie, Doldurea şi Stângă au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 5, însă ei au contestat această măsură, solicitând să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar sau în arest la domiciliu.
81 de persoane care au suferit vătămări fizice, materiale și morale în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia s-au constituit în parte civilă în dosarul deschis de procurori și cer despăgubiri în valoare de peste 8,5 milioane de euro.