Prima pagină » National » Ministrul Sănătății, reacție după acuzațiile că a pierdut finanțarea pentru spitalele regionale: „Pacienții nu au culoare politică!”
Ministrul Sănătății, reacție după acuzațiile că a pierdut finanțarea pentru spitalele regionale:

Ministrul Sănătății, reacție după acuzațiile că a pierdut finanțarea pentru spitalele regionale: „Pacienții nu au culoare politică!”

10 sept. 2023, 20:20,
în National

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, răspunde acuzațiilor celor de la USR și arată că România nu a pierdut niciun obiectiv care putea fi finanțat prin PNRR.

”Pacienții români nu au culoare politică! Ministerul Sănătății nu a pierdut niciun obiectiv care putea fi finanțat din PNRR. La începutul anului 2023, Comisia Europeană a solicitat României reducerea bugetului alocat prin PNRR. Ministerul Sănătății, la fel ca alte ministere beneficiare (Ministerul Mediului, Ministerul Digitalizării, Ministerul Energiei și Ministerul Transporturilor), a trebuit să reducă fondurile alocate programului conform solicitării, fără a pune în pericol vreun obiectiv de investiții din sănătate!

A rămas integrală finanțarea din PNRR pentru proiectele destinate reducerii infecțiilor în spitale, pentru dotarea și extinderea secțiilor de ATI nou-născuți, pentru reabilitarea și dotarea ambulatoriilor de specialitate, pentru construcția centrelor comunitare integrate.

Toate spitalele aprobate pentru finanțare de Ministerul Sănătății, indiferent de județul sau orașul în care sunt situate se vor construi, majoritatea cu fonduri din PNRR, și câteva cu fonduri de la Banca Europeană de Investiții!

Se pare că produce îngrijorare ceea ce spunem de mai mult timp, cu bună-credință și curaj: Toleranță ZERO pentru cei care vor să risipească și să fraudeze fondurile din PNRR și din alte programe internaționale!”, scrie Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila vrea să rezolve una dintre cele mai spinoase probleme ale României

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că autorităţile locale sunt interesate să aibă un medic care să aibă grijă de comunitate şi a menţionat că va fi funcţional un pachet de stimulare a exercitării profesiei de medic de familie în mediul rural.

Rafila a afirmat, sâmbătă la „Şcoala de vară naţională pentru medicii rezidenţi în medicina de familie”, de la Poiana Braşov, că trebuie să existe un cadru care să facă atractivă practicarea medicinei de familiei în mediul rural.

„Noi putem să facem în aşa fel, Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate, prin pachetul stimulativ pe care îl oferă celor care lucrează în mediul rural, universităţile care îi pregătesc şi îi educă să aibă grijă de comunităţi, chiar dacă nu sunt în oraşe şi autorităţile locale, care la rândul lor sunt interesate să aibă un medic care să aibă grijă de comunitatea lor. Vă asigur că va fi funcţional un astfel de pachet de stimulare a exercitării profesiei de medic de familie în mediul rural, atunci sigur că proporţia medicilor de familie care va accesa acest lucru va fi importantă, dar nu se poate să existe garanţii. Trebuie să existe un cadru care să facă atractivă practicarea medicinei de familie din punct de vedere profesional şi din punct de vedere social, recunoaştere socială, confort”, a declarat ministrul Rafila.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026