Prima pagină » Actualitate » Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu, despre şcoala online: „A fost un dezastru”
Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu, despre şcoala online: „A fost un dezastru”

Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu, despre şcoala online: „A fost un dezastru”

17 aug. 2021, 14:03,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Ministrul Educației şi Cercetării, Sorin Mihai Cîmpeanu, a făcut declaraţii astăzi, 17 august 2021, despre şcoală online. Oficialul a calificat experiența școlii în mediul virtual drept un „dezastru”, afirmând faptul că educaţie on-line nu se poate face fără conectivitate.

Ministrul a explicat că educația online adecvată nu se poate face fără conectivitate, echipamente și cunoștințe de predare online în cazul profesorilor, „lucruri care au lipsit”, potrivit edupedu.ro.

„Povestea cu școala online”, a spus el, „nu a ieșit și trebuie să avem curajul să spunem acest lucru”.

Sorin Cîmpeanu confirmă că şcoala online nu a fost benefică

Ministrul Educaţiei a afirmat şi că „povestea” cu şcoala online nu a fost cum trebuie, povestea nu a ieșit și trebuie să avem curajul să spunem acest lucru.

„Eu cred că, pe parcursul acestei perioade de online, aproape toţi elevii au avut de pierdut. Din perspectivă educaţională, este un dezastru”, a spus Cîmpeanu.

Oficialul a ţinut să adauge că aproximativ toţi elevii au avut de pierdut.

„Nu, din păcate nu a ieșit şi trebuie să avem curajul să spunem acest lucru. Mai avem şi altfel de pierderi, în afară de cele educaţionale: tulburări socio-comportamentale, emoţionale, multiplicarea unor situaţi de violenţă în şcoli. Există foarte multe consecinţe, nu doar educaţionale, în lipsa socializării”, a spus ministrul Mihai Cîmpeanu.

Școala începe pe 13 septembrie cu prezența fizică a elevilor

Luni, 16 august 2021, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, în acest moment, rămâne valabilă hotărârea potrivit căreia școlile vor începe la data de 13 septembrie, cu prezența fizică a elevilor în clase și cu respectarea strictă a regulilor de protecție anti-COVID-19.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizatfaptul că rata mică de vaccinare în rândul adolescenților și tulpina Delta de coronavirus reprezintă motive de îngrijorare și, cu toate acestea, școala va începe pe 13 septembrie. Pe de altă parte, Cîmpeanu a lăudat faptul că multe cadre didactice s-au vaccinat.

„Îngrijorări există, nu au cum să nu existe, dar în acest moment există decizia deschiderii școlilor la 13 sepembrie, cu prezență fizică, coroborat cu prudență maximă și respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, de la purtarea măștii, distanța adecvată, respectarea regulilor de igienă și aerisirea spațiilor. Toate acestea sunt foarte importante pentru că ne ajută să ținem sub control epidemia.”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Sorin Cîmpeanu este îngrijorat de incidența noii tulpini de COVID-19 asupra copiilor

Ministrul Educației spune că, în ciuda faptului că este îngrijorat de incidența noii tulpini de COVID-19 asupra celor de vârstă mai mică, este încrezător că personalul din învățământ rămâne în continuare ca mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată – 60%.

Noi date despre personalul vaccinat vor apărea în perioada 1 – 3 septembrie a adăugat Sorin Cîmpeanu.

„Mai important: singurul act care poate pune capăt acestei prrioade de criză sanitară e vaccinarea. De ce spun că sunt încrezător că putem deschide școlile cu prezență fizică din 13 septembrie. deși suntem îngrijorați de incidența noii tulpini inclusiv asupra celor de vârstă mai mică? Pentru că personalul din învățământ rămâne în continuare ca mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată – 60%. În perioada 1-3 septembrie vom avea noi date cu privire la persoanlul vaccinat.”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`