Prima pagină » Cancan » Mircea Radu a povestit cum și-a cunoscut soția. Raluca l-a vrăjit de la prima vedere

Mircea Radu a povestit cum și-a cunoscut soția. Raluca l-a vrăjit de la prima vedere

10 iul. 2024, 14:25,
în Cancan

Mircea Radu a povestit cum și-a cunoscut soția, de profesie medic, cu mulți ani în urmă, și cu ce replică l-a cucerit. Cei doi sunt împreună de aproape 12 ani și au fost binecuvântați cu un băiat și o fiică. Așadar, întâlnirea dintre Mircea Radu și Raluca, care a avut loc într-o librărie din Iași, a fost de bun augur pentru omul de televiziune.

Mircea Radu este extrem de discret cu viața privată și rareori dă detalii despre familia sa. Celebrul om de televiziune a cunoscut-o pe Raluca în urmă cu mai bine de 10 ani. Mircea Radu a recunoscut și care este secretul unei relații durabile, dar și ce face ca totul să meargă bine între ei. Mai în glumă, mai în serios, fostul prezentator al emisiunii „Din dragoste” a precizat că secretul unei relații este să „ai dinții buni”, potrivit LPF.

„De asemenea, e foarte important ca ambii să tragă în aceeași direcție. Ca să n-o mai lungesc, comunicarea este esențială: ai ceva de zis, zi-o, n-o ține în tine că nu trece de la sine. Pune pe masă tot ce ai și, împreună, căutați s-o rezolvați”, a declarat Mircea Radu.

Mircea Radu, despre cum și-a cunoscut soția

Fostul prezentator al emisiunii „Din dragoste”, care în prezent scrie o carte, a povestit și cum a cunoscut-o pe Raluca, actuala sa soție, de profesie medic, cu care are doi copii, o fată și un băiat.

Mircea Radu a spus și ce l-a frapat prima oară la Raluca dar și cum a convins-o să se vadă cu el. Cei doi s-au întâlnit la o librărie din centrul Iașului, iar de aici lucrurile s-au așezat încet-încet, până la a forma o familie.

„Eram într-o librărie în Iași. Și cum stăteam eu așa, aplecat pe titluri, mi-a atras atenția un miros de parfum oriental. Vanilie, scorțișoară, coajă de portocală, ceva în zona asta. M-am întors și mă așteptam să dau peste o femeie, sau peste mai multe, purtând hijab.

Dar nu, nu chiar. În sensul că am dat de o fată cu părul și ochii negri, cu buze frumos conturate, care părea arăboaică, și care zăbovea în dreptul raftului plin cu cărți științifice. Am aflat ulterior că absolvise medicina la Universitatea «Gr.T. Popa», din Iași.

I-am zâmbit, am întrebat-o dacă o pot ajuta, mi-a răspuns că nu (eram sigur, mă așteptam la asta). I-am zis că mă poate pune la încercare, mi-a zis că nu a intrat în librărie să pună la încercare pe nimeni, ci să caute o carte.

Aici m-am bosumflat. Nu în sensul că am pus o moacă lungă și mi-au căzut umerii, ci am făcut o pauză în care am tăcut și fixat-o cu privirea, apoi i-am zis că bine, fie după cum ziceți.

M-am depărtat, m-am dus la raionul aflat în celălalt capăt al încăperii, de unde am luat o carte pe care i-am adus-o. A pufnit-o râsul și gata, am știut că partida e câștigată.

Restul e istorie. Volumul era The Lebanese Cookbook, o carte de bucate inspirată din celebra și foarte gustoasa bucătărie a Orientului Mijlociu”, a povestit Mircea Radu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026