Prima pagină » Informații utile » Mona Lisa, tabloul renumit al lui da Vinci. Cea mai cunoscută pictură din istoria artelor

Mona Lisa, tabloul renumit al lui da Vinci. Cea mai cunoscută pictură din istoria artelor

30 sept. 2025, 11:27,
Ioana IRIMIEA în Informații utile

Mona Lisa, tabloul renumit a lui Leonardo da Vinci, este cea mai cunoscută opera de artă din istoria picturii, fiind admirat de-a lungul anilor de milioane de oameni. Tabloul Mona Lisei a fost studiat de către mulți istorici și critici de artă, trezind multe întrebări la care nici astăzi nu s-au găsit răspuns.

Mona Lisa, tabloul cu o poveste uimitoare semnat de Leonardo da Vinci

Portretul renumit al unei femei cu o expresie gânditoare, a luat naștere în anul 1503, la Florența. Acesta a ajuns să fie cel mai cunoscut tablou, dar și cel mai valoros din istoria artelor lumii. Tabloul Mona Lisei sau Gioconda se află în Franța, la muzeul Luvru, fiind păstrat în maxime condiții de siguranță.

Istoricii nu știu exact când pictorul Leonardo da Vinci a terminat faimoasa pictură, se presupune că i-a luat în jur de 4 ani ca portretul să fie finalizat. În schimb, alții consideră că da Vinci a ajuns la varianta finală a picturii doar cu câțiva ani înainte ca acesta să moară. Ceea ce este de știut, este faptul că Leonardo da Vinci era un perfecționist, de aceea timpul pentru a finaliza lucrarea este unul destul de lung.

Un lucru este sigur, de când Leonardo da Vinci a început să schițeze tabloul Mona Lisei și până când acesta a încetat din viață, el și pictura au fost de nedespărțit. Da Vinci l-a refuzat chiar și pe regele Francisc I al Franței, când acesta i-a propus artistului să îi vândă lui tabloul în schimbul al unei sume mari de bani.

Deși pictorul l-a refuzat pe regele Francisc I, în cele din urmă după moartea sa, tabloul a ajuns în mâinile suveranului francez. Se speculează că tabloul a ajuns în posesia regelui Franței din cauza faptului ca după ce da Vinci s-a stins, opera i-a rămas unuia dintre elevii săi. În anul 1530, regele Francisc I al Franței a pus stăpânire pe capodopera lui Leonardo da Vinci.

Unele voci sunt de părere că, însuși da Vinci i-a dat portretul regelui, care l-a dus la castelul Amboise. Ulterior, tabloul Mona Lisei a ajuns la Paris, apoi la Versailles, ca într-un final să ajungă la Ludovic al XIV.

În prezent, tabloul se află la Muzeul Luvru, însă până să ajungă acolo acesta a trecut prin multe mâini, chiar și prin mâinile lui Napoleon. Împăratul francez fiind fascinat de opera de artă a lui da Vinci, a agățat tabloul în dormitorul său, iar timp de 4 ani acesta a fost posesorul picturii.

Cine a fost muza faimosului pictor Leonardo da Vinci?

Mona Lisa, tabloul care l-a făcut cunoscut pe artistul Leonardo da Vinci, este cel mai cunoscut tablou din lume. Cu toate acestea, nimeni nu știe cine a fost muza care a dus la realizarea acestei picturi. Marii istorici ai lumii au avut multe teorii cu privire la cine ar putea fi femeia pe care da Vinci a pictat-o.

Cel mai întâlnit răspuns pe care îl dau mulți atunci când se întreabă cine este Mona Lisa, este acela că femeia din tablou o reprezintă pe Lisa Gherardini. Se pare că soțul său, Francesco di Bartolomeo di Zanobi del Giocondo și-a dorit foarte mult să aibă un portret cu soția sa, astfel încât a luat legătura cu Leonadro da Vinci, urmând să dea naștere celui mai îndrăgit tablou al lumii.

Alții sunt de părere că femeia o reprezintă pe o fostă iubita a pictorului Leonardo da Vinci, iar alții cred că portretul o întruchipează pe mama pictorului, Caterina da Vinci. Cu toate aceste speculații despre cine ar putea fi femeia din imagine, mulți sunt de părere că Mona Lisa nu a existat niciodată, iar portretul a fost realizat din imaginația lui Leonardo da Vinci.

Părerile sunt atât de împărțite încât unii au ajuns să creadă că Mona Lisa îl întruchipează pe însuși, Leonardo da Vinci. Această idee a pornit de la faptul că trăsăturile femeii sunt foarte asemănătoare cu autoportretul lui da Vinci la bătrânețe.

Mona Lisa, tabloul lui Leonardo da Vinci este atât de controversat și lasă atât de multe semne de întrebări, încât de-a lungul timpului acesta a fost supus unor multe jafuri, dar și multe vandalizări care să ducă la distrugerea portretului. Furtul portretului de la Muzeul Luvru a fost unul dintre cele mai cunoscute furturi din lume, iar acesta i-a adus o valoare mai mare tabloului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 decembrie 2025
08 decembrie 2025