Cancan

Monica Gabor și Mr Pink s-au despărțit? Cum a fost surprinsă fosta soție a lui Irinel Columbeanu

Publicat: 13 apr. 2022
Monica Gabor Mr Pink despărțit
Fanii Monicăi Gabor cred că vedeta s-ar fi despărțit din nou de Mr Pink

Apar indicii că Monica Gabor și Mr Pink s-ar despărțit din nou, după ce vara trecută cei doi au fost separați timp de câteva luni. Acum, fanii vedetei au observat un detaliu care i-a făcut să se gândească că cei doi și-au spus adio. De fapt, totul a ieșit la iveală după plecarea Monicăi Gabor la sora ei în Dubai.

Ultimele imagini cu vedeta o surprind pe aceasta departe de casa ei și a lui Mr Pink, dar mai mult decât atât, fanii au observat un detaliu care i-a pus serios pe gânduri. Monica Gabor a intrat în atenția publică după relația cu Irinel Columbeanu, cel cu care s-a căsătorit pe la începutul anilor 2000 și căruia i-a dăruit o fiică superbă, pe Irina.

Cei doi au format un cuplu controversat, datorită diferenței foarte mai de vârstă, iar ceea ce anticipa toată lumea s-a adeverit. Mariajul lor nu a fost, însă, unul de lungă durată, iar după doar aproape șase ani de dragoste au ales să meargă pe drumuri separate. La scurt timp, Monica Gabor a plecat în America, acolo unde l-a cunoscut pe Mr Pink, cel cu care este împreună de puțin peste un deceniu. Mai mult, de peste trei ani, ea și-a luat și fiica în America, cu toate că tatăl Irinei avea custodia acesteia.

Monica Gabor și Mr Pink s-au despărțit?

În urmă cu câteva zile, însă, fosta doamnă Columbeanu a părăsit vila în care locuiește cu partenerul ei de viață, din Malibu, și a plecat în Dubai la sora mai mică, Ramona Gabor. Ei bine, ar putea fi doar o simplă vizită, însă fanii au descoperit ceva care le-a dat de gândit atunci când se uitau la ultimele imagini cu ea!

Surorile Gabor s-au reunit după o perioadă în care au stat departe una de cealaltă. Cele două nu s-au mai văzut de când Monica Gabor s-a despărțit ultima oară de Mr Pink, vara trecută, iar acum fanii se gândesc dacă nu cumva istoria dintre cei doi se repetă!

Ei bine, nu este singurul lucru care i-a pus serios pe gânduri pe internauți. Se pare că din imaginile cu Monica și Ramona Gabor, în care radiază de fericire pentru că sunt din nou împreună, lipsește cu desăvârșire un lucru: inelul de pe mâna fostei doamne Columbeanu. Este vorba tocmai despre bijuteria primită de la Mr Pink, care nu se regăsește pe degetul inelar al acesteia. Ei bine, imediat fanii și-au pus întrebarea dacă nu cumva ea și omul de afaceri s-au despărțit din nou!

Monica Gabor ar fi avut o relație extraconjugală cu Mr Pink

Conform informațiilor apărute în mass-media, începutul relației dintre Monica și milionarul chinez nu a fost deloc ca-n povești. Acesta era un bărbat însurat la momentul în care a cunoscut-o pe româncă. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la cursurile de perfecționare a limbii engleze pe care le urma Monica, iar la scurt timp cei doi s-au îndrăgostit.

Însă în acea perioadă se năștea și fiul lui Mr Pink, Anthony, astfel că timp de cinci ani, Monica Gabor și omul de afaceri ar fi avut o relație extraconjugală. Cu alte cuvinte, în toți acești ani, fosta doamnă Columbeanu a fost, de fapt, amanta lui Mr Pink, cu promisiunea că relația lor va deveni una oficială. Însă omul de afaceri și soția lui au divorțat în 2016, iar după ce a primit custodia băiatului, Mr Pink s-a ținut de cuvânt și a luat-o pe șatenă și s-au mutat într-o vilă luxoasă din Malibu.

„Mi-a dat un inel, nu unul de logodnă, ci unul cu valoare de jurământ. Mi-a promis că va avea grijă de mine toată viața, așa cum a făcut mama”, povestea în urmă cu ceva timp fosta doamnă Columbeanu. În altă ordine de idei, rămâne de văzut dacă Monica Gabor și Mr Pink s-au despărțit din nou sau e doar o alarmă falsă.




Adauga un comentariu