Fotbaliștii de la Poli Iași sunt pregătiți pentru următoarea confruntare din Liga 2, contra celor de la Tunari
Meciul se va juca sâmbătă, 27 septembrie 2025, de la ora 11:00, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași. Ieșenii au un moral bun, având în vedere că ultimul meci l-au câștigat, iar miercurea trecută le-au ținut piept celor de la FC Botoșani, într-o partidă amicală.
Schimbare de atitudine pentru fotbaliștii de la Poli Iași
Poli Iași a pierdut meciul amical cu FC Botoșani, cu scorul de 3-2, însă atitudinea jucătorilor a fost cu totul alta. Având în vedere că Botoșani este pe locul 2 în Superligă și are cel mai bun atac din campionat, rezultatul este unul acceptabil.
„A fost o săptămână bună, după o victorie muncită, grea. Am adus un pic de liniște și pozitivitate. Am făcut un antrenament foarte bun, alături de cei de la FC Botoșani, echipa cu cel mai bun atac din Liga 1. Băieții au avut agresivitate, joc pozitiv, iar lucrul negativ este accidentarea lui Ofori. Jucătorii au simțit presiunea. La meciul amical nu era atât de multă presiune, indiferent de rezultat. Suntem mai puternici. S-a alergat mult meciul trecut”, a declarat Tony da Silva, antrenorul Politehnicii Iași.
În ultimele zile s-au alăturat lotului fundașul central Mike Cestor și mijlocașul Bryan Alceus. Aceștia au evoluat în amicalul cu FC Botoșani, de miercuri, iar Mike Cestor a înscris și un gol.
„Sâmbătă nu îl vom avea pe Ofori, Jipa, Strătia; Deni Ciobanu nu e refăcut. Vedem și cu Dragoș Iancu, are niște probleme personale. Sperăm să le rezolvăm. Conducerea a făcut efort să aducă doi jucători care știu campionatul, știu limba. Ei ne aduc mai multă maturitate, mai multă experiență. Echipa este foarte tânără, avem nevoie de această experiență. Ei sunt de 4-5 luni fără meciuri, fără antrenamente. Trebuie să muncească mult din punct de vedere fizic, să se omogenizeze cu ceilalți colegi. Avem un lot bun și competitiv. Cei doi nou sosiți așteaptă cartea verde”, a mai precizat antrenorul portughez.
Mai multe opțiuni pe banca de rezerve
În urmă cu 10 zile a venit la echipă și mijlocașul sârb Vladan Vidakovic (26 de ani). Acesta încă nu poate juca un meci întreg în teren, însă poate fi o opțiune bună pentru a intra în a doua repriză. Politehnica avea nevoie de mai mulți jucători, deoarece opțiunile lui Tony erau restrânse.
„Ne așteptăm ca meciul să nu fie ușor, dar jucăm acasă în fața fanilor, trebuie doar să facem ce am lucrat la antrenamente și nu vom avea probleme. Știu că echipa a fost făcută recent, nu este ușor, dar facem progrese. În curând o să fim 100% ca echipă. Colegii m-au primit bine, mă simt bine în vestiar. Orașul este frumos, nu am de ce să mă plâng. Acum îmi caut un apartament, încă stau la hotel. Am nevoie de timp să mă acomodez, nu am mai jucat de 3-4 luni un meci oficial. În fiecare zi mă simt tot mai bine. Eu sunt dispus oricând să intru în teren”, a spus sârbul Vladan Vidakovic.
Fotbaliștii de la Poli Iași au șansa să demonstreze că pot îndeplini obiectivul din acest an, dacă vor reuși să lege mai multe victorii la rând.