Prima pagină » Eveniment-Social » „Moștenirea lui Asachi”: Mircea Platon, redactor-șef Convorbiri Literare, despre învățământul din România și legătura acestuia cu Afganistan – FOTO, VIDEO

„Moștenirea lui Asachi”: Mircea Platon, redactor-șef Convorbiri Literare, despre învățământul din România și legătura acestuia cu Afganistan – FOTO, VIDEO

21 dec. 2021, 11:15,
în Eveniment-Social

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a organizat ultima ediție pe anul 2021 din seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, l-a avut ca invitat pe profesorul Mircea Platon, redactor-șef Convorbiri Literare, care a abordat tema „Un export de succes al României: exportul de reformă educațională în Afganistan. Premise ideologice si consecințe instituționale”.

În deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache, unul dintre moderatorii întâlnirii, care a reprezentat TUIASI în organizarea manifestării, a mulțumit celor prezenți în mediul virtual că păstrează viu spiritul unor astfel de întâlniri de înaltă ținută academică.

„Vă mulțumesc tuturor că sunteți aproape de școală și de cei care au inițiat această serie de manifestări care își are locul la Iași. Iașul este locul unde s-au întâmplat, din vechime, întâlniri de tipul aceasta, importante mai ales acum, într-o vreme în care avem nevoie de dialog, confruntare, să schimbăm idei”, a punctat prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache.

Acad. Bogdan Simionescu, vicepreședintele Academiei Române, a explicat că forul academic are o colaborare foarte strânsă cu profesorul Mircea Platon, iar multe dintre pozițiile publice ale instituției pe probleme legate de învățământul preuniversitar în general, dar și de componenta de cercetare, au fost redactate în urma unor astfel de consultări.

„Cunoaștem cu toții – sau ar trebui să o facem – o carte care se numește «Deșcolarizarea României», scrisă de profesorul Mircea Platon, o carte mai mult decât importantă, care arată în ce măsură cunoaște nu numai învățământul românesc, dar și cel din diferite alte țări. Cred că a putut urmări evoluția și consecințele drumului pe care a apucat-o învățământul asupra elevilor și a celor care ar trebui să beneficieze de educație”, a declarat acad. Bogdan Simionescu în discursul său.

În conferința sa, profesorul Mircea Platon a făcut o pledoarie pentru învățământul tradițional din România, pornind de la exemplul reformării integrale a sistemului din Afganistan, după invazia americană. La această reformă au fost implicați și experți români.

„Pe 30 august, ultimii soldați americani care au părăsit Afganistanul au lăsat în urmă o țară în completă prăbușire televizată. Ce s-a văzut pe ecrane? Avansul rapid al Talibanilor, oameni agățându-se de roțile avioanelor americane care își luau zborul, președintele marionetă Ashraf Ghani fugind cu elicopterul, armata evaporându-se instantaneu, cu soldați fugind la vatră sau alăturându-se talibanilor (…). Ce nu s-a văzut la TV prea mult au fost miliardele de dolari cheltuite de guvernele țărilor din coaliția de ocupație a Afganistanului și câștigați de experții organizațiile internaționale care au lucrat la reforma structurală și sistemică a învățământului afgan”, a spus profesorul în prima parte a conferinței.

Puteți urmări, în continuare, întreaga sa pledoarie pentru educație, susținută în cadrul emisiunii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 august 2026
08 august 2026