Blatul
Ingrediente: 10 albusuri (cinci si cinci), 400 de grame de zahar, 300 de grame de nuci. Se bat mai intai cinci albusuri spuma cu un praf de sare. Cand s-au intarit se adauga 200 de grame de zahar, se bat bine pana se incorporeaza zaharul, apoi se adauga 150 de grame de nuca macinata. Se ia tava mare de la aragaz si se unge bine cu unt. Deasupra se pune o foaie de copt si se unge si aceea bine cu unt. Daca nu vreti sa dezlipiti dupa copt foaia cu tot cu blat va sfatuiesc sa nu sariti peste pasul asta. Turnati blatul si nivelati. Dati la cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de 50 de minute fix.
Chiar daca se va umfla pe alocuri, dupa ce il scoateti din cuptor, se va dezumfla la loc si veti avea o foaie dreapta de blat. Procedati la fel si cu a doua foaie. In cartea de bucate a Principesei, scrie sa ungem blatul cu unt dupa ce il scoatem din cuptor. Nu stiu care e scopul acestui pas, dar ma intreb daca nu cumva untul va impiedica blatul sa se inmoaie in contact cu crema (asa cum am patit eu, dar asta nu a afectat deloc gustul uimitor al prajiturii si nici aspectul)
Crema
Cat timp se coace prima foaie, pregatiti crema de galbenusuri si lasati untul afara din frigider pentru a se inmuia.
Ingrediente: 10 galbenusuri, 200 de grame de zahar, un praf de sare, 400 ml de lapte, 4 linguri de faina, esenta de vanilie sau un baton de vanilie, coaja si zeama de la doua lamai, 400 de grame de unt cu peste 80 la suta grasime (doua pachete).
Galbenusurile, sarea, laptele si faina se bat bine cu telul, se adauga esenta de vanilie sau pastaia de vanilie, apoi se pun la bain marie. Se bat in continuu cu telul pana se ingroasa ca o budinca (nu plecati de langa crema, altfel se face omleta – hai, intrebati-ma cum am aflat asta!) Dati de o parte si lasati sa se raceasca bine, bine de tot. Untul la temperatura camerei se bate cu mixerul impreuna cu coaja si zeama de lamaie, apoi se incorporeaza, putin cate putin, in crema de galbenusuri.
Asamblare
Crema se toarna peste primul blat si se niveleaza. Se pune al doilea blat pe deasupra, cu partea de pe care ati dezlipit hartia de copt in sus (va fi mai dreapta si mai frumoasa). Se da la frigider timp de 12 ore sau, daca va grabiti, la congelator pana se intareste crema. Se taie cuburi si se savureaza, ca toate delicatesele, cu masura.
Blatul acesta este foarte bun, merge cu orice fel de crema si se face super rapid, daca il coaceti intr-o tava rotunda, il puteti transforma rapid intr-un tort. Eu am facut cu blatul acesta o tarta cu capsune si mascarpone, dar despre asta, in alt episod