Prima pagină » Eveniment-Social » Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul: Ce nu au voie să facă ortodocșii în această zi de sărbătoare – FOTO

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul: Ce nu au voie să facă ortodocșii în această zi de sărbătoare – FOTO

24 iun. 2023, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ, în Eveniment-Social

Sâmbătă, 24 iunie 2023, creștinii ortodocși din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Această zi este cunoscută în popor sub numele de Sânziene sau Drăgaica. În noaptea de Sânziene se obișnuiește să se facă tot felul de ritualuri care au menirea de a atrage iubirea, fertilitatea și belșugul

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută de români și ca Sânzienele, este marcată, în calendarul creștin ortodox, cu cruce roșie. Sânzienele sunt cunoscute în mitologia românească drept zâne rele, sinonime cu Drăgaicele. Acestea plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea dintre 23 și 24 iunie.

În ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele dansează și cântă, împart rodul holdelor și le apără de grindină, dar tămăduiesc și bolnavii. Sărbătorea Sânzienelor este înțesată de o multitudine de credințe și obiceiuri, printre acestea numărându-se și jocul ielelor. Se spune că persoanele care văd acest joc al ielelor vor rămâne mute sau nebune.

Sfantul Ioan Botezatorul

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută de români și ca Sânzâinele, este marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie

Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

 sanzaiene

În ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele dansează și cântă, împart rodul holdelor, tămăduiesc bolnavii și apără holdele de grindină

Sfântul Ioan Botezătorul este considerat ultimul proroc din Vechiul Testament, el a propovăduit venirea lui Iisus Hristos pe pământ și i-a pregătit pe oameni pentru a-l primi pe Mântuitor cu dragoste. Acesta a fost adus pe lume la bătrânețe de către Elisabeta, din seminția lui Aaron. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul s-a petrecut cu 6 luni înainte de cea a Mântuitorului, pregătind minunea nașterii lui Iisus Hristos din Fecioara Maria. Sfântul a venit pe lume în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Nașterea sa i-a fost vestită preotului Zaharia de către îngerul Gavriil.

Deoarece Zaharia nu a crezut în cele spuse, a rămas mut până la botezul fiului său. Potrivit Scripturilor, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în Sfântul Altar, loc în care numai arhiereul intra o singură data pe an, în luna a șaptea, ziua a 10-a. Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie să rămână a nașterii sale.

Trebuie să ținem cont că, după solstițiul de vară, din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească. Astfel, s-a ajuns la concluzia că Sfântul Ioan Botezătorul, persoana care reprezintă Legea Veche, s-a născut într-un timp când ziua se micșorează, acesta fiind un semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Să nu uităm că Nașterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească.

 sanzaiene

Se crede că dacă plouă în ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul e semn de belșug

Ce nu au voie să facă ortodocșii în ziua de Sânziene

o imagine cu niste cirese

Pe 24 iunie,  în ziua în care este sărbătorită Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, creștinii ortodocși merg la biserică și dau de pomană mere, cireșe și alte bunătăți

Pe 24 iunie, în ziua în care este sărbătorită Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, creștinii ortodocși merg la biserică și dau de pomană mere, cireșe și alte bunătăți pentru sufletele celor trecuți în neființă. În această zi de sărbătoare se aprind lumânări pentru sufletele celor decedați și, totodată, creștinii se roagă pentru sănătatea lor și pentru binele celor dragi. În această zi de sărbătoare nu se spală, nu se merge la câmp și nici nu se fac treburi casnice. În ziua de Sânziene, creștinii ortodocși trebuie să nu se spele pe cap, deoarece se crede că vor încărunți prematur.

În popor se spune că în această zi nu este bine să se dea nimic cu împrumut, pentru a nu risca să se lege farmecele de tine. Este bine ca în ziua în care se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul să se evite certurile de orice fel. Totodată, creștinii ortodocși trebuie să evite să doarmă, deoarece riscă să fie leneși tot restul anului. Se crede că cel care va munci în ziua de Sânziene va fi pocit, va înnebuni sau va fi jucat de Drăgaice. În tradiția populară se crede că în noaptea aceasta se deschid cerurile, iar Sânzienele coboară pe pământ, caută locuri ferite ce ochii oamenilor și joacă dansul ielelor. Dansul lor nu poate fi văzut de către oameni, iar cel care va îndrăzni să le privească pe furiș se va îmbolnăvi și nu se va mai putea vindeca. În ajunul sărbătorii, Sânzienele se adună, cântă și dansează.

Acestea conferă plantelor și buruienilor puteri vindecătoare, astfel încât să poată fi folosite pentru a se trata diverse boli. Totodată, apără holdele de cereale de grindină, ajută semănăturile să rodească, ursesc fetele de măritat și contribuie la înmulțirea plantelor și a animalelor. Se crede că, dacă plouă în ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, e semn de belșug, iar asta înseamnă că porumbul, vița-de-vie și celelalte culturi vor avea rod bogat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *