Influencerița Natalia Cavanellas, cunoscută pentru activitatea sa intensă pe rețelele sociale, a murit pe neașteptate, în timpul unei intervenții estetice la o clinică din São Paulo. Avea doar 40 de ani, iar decesul său a lăsat în urmă un val de șoc și durere în rândul fanilor și al celor apropiați.
Natalia Cavanellas se afla într-o clinică privată pentru o intervenție estetică de rutină, potrivit celor apropiati. Din păcate, în timpul operației, starea ei s-a deteriorat rapid. Primele informații indică faptul că ar fi suferit o embolie pulmonară, urmată de un stop cardiorespirator care a fost fatal.
Medicii nu au mai putut să o resusciteze, iar femeia a fost declarată decedată chiar în sala de operație.
Natalia Cavanellas a murit
Durerea este cu atât mai mare cu cât vestea a fost confirmată chiar de soțul influenceriței, printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele sociale. Acesta și-a exprimat șocul și profunda durere provocată de pierderea soției sale:
„Cu toții știm cât de extraordinară a fost Natalia. Frumoasă, independentă, profesionistă… Din păcate, Natalia ne-a părăsit ieri, dar va trăi pentru totdeauna în memoria și în inimile noastre. Îi voi spune mereu fiicei noastre cât de grozavă a fost mama ei”, a decalarat acesta.
Natalia era o prezență activă în mediul online, cu zeci de mii de urmăritori pe Instagram și alte platforme. Mesajele sale erau centrate pe încrederea în sine, frumusețea naturală și sprijinul între femei. Numeroase persoane din comunitatea ei virtuală și-au exprimat regretul profund, descriind-o drept „o femeie caldă, empatică și motivatoare”.
Autoritățile braziliene au demarat o anchetă
În urma tragediei, autoritățile braziliene au demarat o anchetă oficială pentru a stabili cu exactitate circumstanțele decesului. Clinica în care s-a desfășurat intervenția este în prezent verificată, iar medicii implicați urmează să fie audiați. Cauza exactă a morții nu a fost, deocamdată, făcută publică.
O altă influenceriță a dezvăluit cum a ajuns să se lupte pentru viața ei în urma unei operații estetice” realizate într-o clinică din Mexic, unde spera că va primi o transformare spectaculoasă a corpului. Influencerița a optat pentru o abdominoplastie și un al doilea BBL, însă intervenția s-a complicat dramatic.
„Am fost în operație dublu ca timp față de cât era normal. Am pierdut atât de mult sânge încât am avut nevoie de șase transfuzii. Am crezut că o să mor doar pentru că am vrut să-mi fac fundul mai mare”, a spus ea.
După ce s-a trezit din anestezie, realitatea a lovit-o crunt: intervenția s-a transformat într-un dezastru medical. Infecțiile au pus stăpânire pe corpul ei, iar comunicarea cu personalul din clinica mexicană a fost imposibilă pentru familia ei din cauza barierei de limbă.
Experiența, care trebuia să fie o simplă „îmbunătățire estetică”, s-a soldat cu cinci intervenții de urgență, o infecție gravă a sângelui și o grefă de piele luată de pe coapse și aplicată pe abdomen.
Specialiștii avertizează că niciun tip de anestezie sau intervenție chirurgicală nu este lipsit de pericole, indiferent de experiența medicilor.
Din nefericire, Natalia Cavanellas a murit la doar 40 de ani, în timpul unei intervenții estetice.