Prima pagină » National » Nicolae Ciucă transmite că România şi-a atins toate ţintele strategice la Summitul NATO de la Madrid
Nicolae Ciucă transmite că România şi-a atins toate ţintele strategice la Summitul NATO de la Madrid

Nicolae Ciucă transmite că România şi-a atins toate ţintele strategice la Summitul NATO de la Madrid

30 iun. 2022, 22:46,
în National

România şi-a atins toate ţintele strategice la Summitul NATO de la Madrid şi nu a fost niciodată mai sigură în faţa unor ameninţări directe şi persistente derulate în vecinătatea sa imediată, a declarat, astăzi, 30 iunie, premierul Nicolae Ciucă.

„Conceptul Strategic al Alianţei consemnează faptul că Marea Neagră este zonă de interes Strategic al NATO. Rusia este definită ca principala ameninţare la adresa securităţii euroatlantice şi, în consecinţă, NATO consolidează, pe termen lung, postura aliată de descurajare şi apărare pe Flancul Estic.

Ca parte a întăririi posturii NATO pe Flancul Estic, NATO consemnează proiectul de a amplasa o prezenţă terestră substanţială şi persistentă, întărirea apărării aeriene şi antirachetă, pre-poziţionarea de echipamente militare şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru asigurarea întăririlor, aspecte deosebit de importante pentru România.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat prezenţa suplimentară americană în România, prin dislocarea unui Comandament la nivel de brigadă de luptă în ţara noastră. Salutăm această contribuţie care marchează consistenţa Parteneriatului Strategic România – SUA”, se arată în mesajul postat de Ciucă pe pagina de Facebook a Guvernului.

Ciucă a salutat anunțul președintelui Franței privind prezența militară NATO în România

El a salutat, de asemenea, anunţul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, privind amplasarea unei prezenţe militare NATO pe termen lung în România, potrivit Agerpres.

„Grupul de Luptă înfiinţat în România poate fi crescut de la nivel de batalion, cum este stabilit în prezent, la nivel de brigadă – dacă situaţia de securitate o va impune. Salutăm şi anunţul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a luat decizia de a amplasa în România o prezenţă militară pe termen lung în cadrul NATO, o brigadă care poate fi activată în caz de nevoie. România nu a fost niciodată mai sigură în faţa unor ameninţări directe şi persistente derulate în vecinătatea sa imediată”, a precizat Ciucă, potrivit sursei amintite.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Un marinar filipinez în vârstă de 46 de ani a decedat după incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon în Marea Neagră. Autoritățile române continuă ancheta și monitorizarea navei avariate. Bilanțul incidentului produs în largul Mării Negre s-a agravat. Unul dintre marinarii răniți în incendiul izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a murit la […]
Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026