Președintele Nicușor Dan își consolidează prezența în spațiul religios, la doar un an și câteva luni de la preluarea mandatului. Șeful statului a participat, marți, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, organizată la Catedrala Națională cu ocazia începutului Anului Nou Bisericesc.
Evenimentul, desfășurat sub tema „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”, i-a oferit președintelui ocazia de a vorbi despre divizarea societății, despre „defetiști” și „demagogi”, dar și despre ceea ce a numit „naționalism sănătos”.
Prezența lui Nicușor Dan la evenimente religioase a fost una constantă în primul său an de mandat, cu numeroase participări la slujbe, ceremonii și întâlniri cu reprezentanți ai diferitelor culte.
Primul concediu prezidențial, petrecut la o mănăstire
Una dintre primele apariții care au atras atenția a avut loc în august 2025. Primul concediu al lui Nicușor Dan în calitate de președinte a fost petrecut la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
Șeful statului a mers acolo împreună cu partenera sa, Mirabela Grădinaru, și cei doi copii ai familiei și a participat la slujba de hram dedicată Adormirii Maicii Domnului.
În aceeași zi, președintele nu a participat la manifestările organizate de Ziua Marinei la Constanța, eveniment la care șefii statului obișnuiau să fie prezenți.
Nicușor Dan a explicat atunci că alegerea nu a avut o motivație politică, ci una personală, întrucât obișnuia să meargă la Sâmbăta de Sus împreună cu părinții încă din copilărie.
Un an mai târziu, pe 15 august 2026, scenariul s-a repetat. Președintele a lipsit din nou de la Ziua Marinei și a ales să participe la o slujbă, de această dată la Mănăstirea Dejani, în județul Brașov, alături de familie.
Pelerinaj pe Valea Sâmbetei și oprire la Roșia Montană
În august 2025, după participarea la slujba de la Sâmbăta de Sus, Nicușor Dan a continuat programul cu un pelerinaj pe Valea Sâmbetei, spre schitul asociat tradițional cu Arsenie Boca.
Președintele a parcurs traseul alături de familie și, la un moment dat, și-a purtat fiul în spate pe o distanță de aproximativ șapte kilometri. La destinație a fost primit de stareț și a stat de vorbă cu credincioșii.
Câteva zile mai târziu, pe 20 august, Nicușor Dan a ajuns la Roșia Montană, unde a vizitat Biserica romano-catolică „Sfântul Ladislau Rege”. A fost primit de preot și a vizitat atât casa parohială, cât și capela.
De la funeraliile cardinalului Lucian Mureșan la hramul de la Cotroceni
Pe 29 septembrie 2025, președintele a participat la funeraliile cardinalului Lucian Mureșan, organizate la Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Blaj.
Nicușor Dan a luat parte la Liturghie și la ceremonia de înmormântare și a susținut un scurt discurs.
În octombrie, șeful statului a fost prezent la hramul Bisericii Palatului Cotroceni, dedicat Sfinților Serghie și Vah. Cu această ocazie, le-a transmis celor prezenți că intenționează să participe și în viitor la slujbele organizate acolo.
Finalul lunii a adus un alt moment important în relația președintelui cu Biserica. Pe 26 octombrie, Nicușor Dan a participat, împreună cu familia, la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale.
A doua zi, președintele i-a acordat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, cea mai înaltă distincție din această categorie acordată de statul român. Patriarhia Română a primit, la rândul său, Ordinul „Meritul Cultural”, la categoria Culte.
Colinde la Cotroceni și dialog cu reprezentanții religiilor
În decembrie 2025, activitatea președintelui a inclus mai multe momente cu caracter religios.
Pe 12 decembrie, grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale a mers la Palatul Cotroceni pentru un moment de colinde. Câteva zile mai târziu, familia prezidențială a participat la concertul de colinde al Patriarhiei Române, „Răsăritul cel de Sus”.
Pe 21 decembrie, Nicușor Dan și familia sa au primit la Cotroceni membrii ansamblurilor „Cununița” și „Cununița Năzdrăvană” din Satu Mare.
În mai 2026, Administrația Prezidențială a organizat, la Biserica Palatului Cotroceni, conferința „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”. La întâlnire au fost reprezentate mai multe confesiuni, printre care cea ortodoxă, catolică, reformată, armeană, precum și comunitățile evreiască și musulmană.
Vizita considerată „istorică” la Mitropolia Basarabiei
Pe 27 august 2026, Nicușor Dan a vizitat sediul Mitropoliei Basarabiei și s-a întâlnit cu mitropolitul Antonie.
Reprezentanții Mitropoliei au calificat vizita drept una „istorică”, susținând că Nicușor Dan este primul președinte al României care ajunge la sediul instituției bisericești de peste Prut.
Iar la cel mai recent eveniment, organizat la Catedrala Națională, președintele a introdus în discursul său și tema identității naționale, vorbind despre necesitatea unui „naționalism sănătos”.