Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan, gafă protocolară la Timișoara. Președintele României nu știa unde se află și ce trebuie să facă!

Nicușor Dan, gafă protocolară la Timișoara. Președintele României nu știa unde se află și ce trebuie să facă!

30 sept. 2025, 12:10, 6 ,
Redacția BZI în Actualitate

O nouă scenă penibilă și umilitoare pentru România! Președintele Nicușor Dan dă dovadă de o gafă de protocol incredibilă, care arată exact profesionalismul și pregătirea unui șef de stat. În timp ce participa la o ceremonie oficială la Monumentul „Crucificare” din Timișoara, dedicat eroilor Revoluției din 1989, liderul de la Cotroceni era dezorientat.

După ce a fost întâmpinat de garda de onoare, președintele a părut că vrea să plece din fața monumentului, chiar înainte ca imnul național să fie intonat! Abia după ce a fost corectat și îndrumat de către un oficial să rămână pe loc, Nicușor Dan a realizat eroarea protocolară, iar imagini surprinse arată într-un mod extrem de evident confuzia în care se afla șeful statului.

Nicușor Dan, președintele României, nu știa unde se află și ce trebuie să facă!

Este greu de înțeles cum un președinte al României poate ajunge într-o asemenea situație, în fața unui moment de importanță națională, atunci când ar trebui să fie un exemplu de conduită și respect față de simbolurile naționale. Gafa a fost un moment penibil și o dovadă de neprofesionalism într-un context de maximă solemnitate.

Mai mult, în cadrul evenimentului Timișoara Cities Summit, Nicușor Dan a continuat să pară într-o mare dezinformare și confuzie, oferind declarații contradictorii despre integrarea României în Uniunea Europeană. Deși recunoaște că România nu era pregătită acum 20 de ani pentru aderare, subliniază totuși că „decizia de a intra a fost una corectă”, fără a oferi vreo explicație coerentă legată de cum această aderare a fost posibilă fără o pregătire adecvată.

Nicușor Dan a continuat cu un discurs vag despre competiția geopolitică și necesitatea de a „reevalua gradul de exigență” pentru țările candidate, însă nimic nu a părut clar în acele declarații.

„Mulțumesc, domnule primar, că m-ați invitat, nu doar să vizitez Timișoara, ci să-mi aduc aminte de fostele mele responsabilități. Nostalgie. Încă trăim din bucuria de alaltăieri după rezultatele din Republica Moldova. Evident că ne dorim o Europă în care și în nord-estul României, și în sudul României să avem țări care sunt membre ale Uniunii Europene. Credem că România are o experiență în asta”, a spus Nicușor Dan.

Un asemenea comportament nu face decât să arate imaginea unui președinte care pare complet rupt de realitatea și responsabilitățile pe care le implică funcția pe care o deține.

Într-un moment de criză națională, când România se confruntă cu tot mai multe provocări interne și externe, avem nevoie de un lider care să fie pregătit, lucid și capabil să își asume cu seriozitate funcția, nu de un președinte care nu știe unde să se îndrepte în timpul unui eveniment oficial.

Programul vizitei la Timișoara

11:00 – vizită la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Gheorghe”

11:45 – 12:15 – întrevedere cu Alfred Simonis, preşedintele CJ Timiş

12:30 – vizită la Iulius Town şi clădirea VOX (companii private)

14:30 – întâlnire cu oameni de afaceri la Primăria Timişoara

15:25 – 15:55 – întrevedere cu primarul Dominic Fritz

16:00 – conferinţa „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate şi Viitorul Nostru Comun” (Cinema Timiş)

18:00 – expoziţia „Dan Perjovschi/ România – O retrospectivă 1985-2025” (Muzeul Corneliu Miklosi)

Finalul zilei – vizită la Catedrala Mitropolitană

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026