Prima pagină » International » Noi documente confidențiale, găsite într-o cameră adiacentă garajului de la reşedinţa privată a lui Joe Biden
Noi documente confidențiale, găsite într-o cameră adiacentă garajului de la reşedinţa privată a lui Joe Biden

Noi documente confidențiale, găsite într-o cameră adiacentă garajului de la reşedinţa privată a lui Joe Biden

14 ian. 2023, 20:41, 1 ,
în International

Au fost descoperite noi documente confidențiale la reședința președintelui SUA, transmite Agerpres. Mai exact, vinci noi pagini de documente confidenţiale au fost găsite într-o cameră adiacentă garajului de la reşedinţa privată a preşedintelui american Joe Biden din Wilmington, statul Delaware, est, a anunţat sâmbătă Casa Albă, relatează AFP.

Aceste documente, care datează din timpul vicepreşedinţiei lui Joe Biden, au fost găsite după sosirea la faţa locului, joi seara, a avocatului preşedinţiei Richard Sauber, precizează acesta într-un comunicat. Documentele se adaugă altor dosare găsite în această reşedinţă privată, a căror existenţă a fost dezvăluită joi de Casa Albă, precum şi altor documente confidenţiale descoperite în noiembrie anul trecut într-un birou din Washington.

Executivul american a recunoscut descoperirea unor astfel de documente

Casa Albă a informat joi că „un număr mic de documente confidenţiale” despre activitatea lui Joe Biden când era vicepreşedinte (2009-2017) au fost găsite miercuri seară în reşedinţa privată a acestuia din Wilmington, fiind depozitate într-un garaj şi într-o cameră adiacentă.

Luni, executivul american recunoscuse deja că o duzină de documente de acest tip au fost descoperite, în noiembrie, la Penn Biden Center, un think tank din Washington unde Joe Biden a avut altădată un birou.

O lege din 1978 îi obligă pe preşedinţii şi vicepreşedinţii americani să transmită Arhivelor Naţionale toate email-urile, scrisorile şi alte documente de lucru.

Ce spune Joe Biden

Reamintim că preşedintele american, întrebat joi direct despre acest subiect, a părut în defensivă.

„Documente clasificate lângă Corvette-ul dvs., ce-a fost în capul dumneavoastră?”, l-a întrebat, provocator, un jurnalist de la postul de televiziune conservator Fox News.

„Corvette-ul meu este într-un garaj închis” şi „nu pe stradă”, a răspuns preşedintele democrat în legătură cu maşina sa preferată, după care s-a referit nervos la elementele de limbaj conţinute în fişele sale.

Un procuror special va ancheta cazul documentelor clasificate găsite în garajul lui Joe Biden

Secretarul american al Justiţiei, Merrick Garland, a anunţat joi după-amiază că a numit un procuror special, Robert Hur, pentru investigarea cazului documentelor clasificate găsite în birouri ale preşedintelui Joseph Biden.

Robert Hur, fost procuror federal în statul Maryland, va revizui documentele clasificate găsite într-un fost birou universitar al lui Biden din Washington D.C. şi în reşedinţa acestuia din Wilmington, statul Delaware. Documentele datează din perioada în care Biden era vicepreşedinte, în mandatul preşedintelui Barack Obama.

Decizia lui Merrick Garland, secretar al Justiţiei şi procuror general al SUA, este similară cu cea luată în cazul fostului preşedinte Donald Trump. Un procuror special, Jack Smith, investighează cazul documentelor colectate de autorităţi din reşedinţa lui Donald Trump din Mar-a-Lago, statul Florida.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Cine trebuie să dea 796 de lei
Este o taxă care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie. Este vorba despre abonamentele pentru parcările de reședință, potrivit Primăriei Sectorului 1, care a anunțat o modificare semnificativă privind modul de administrare a acestor abonamente. Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Începând cu anul 2026, contractele existente vor fi reînnoite automat, […]
Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Cine trebuie să dea 796 de lei
Comentarii
  • O sa vezi ca ata o s-o invarta pana cand o reiasa ca-i vina lui Putin. El le-o furat si le-o pus acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 ianuarie 2026
28 ianuarie 2026