Local

Noi rute de zbor la Aeroportul Iași după ridicarea restricțiilor! Blue Air ar putea opera șase noi rute din vară

Publicat: 22 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Noi rute de zbor la Aeroportul Iași după ridicarea restricțiilor Blue Air ar putea opera șase noi rute din vară
BlueAir anunță 6 noi rute de zbor, 3 dintre acestea fiind de tip charter

Mai multe destinații exotice se vor găsi pe listele de zbor ale Aeroportului Internațional din Iași. Conducerea aerogării anunță care sunt noile oportunități de călătorie, cât și care sunt companiile ce ar putea din acest an să opereze curse din Iași. Eliminarea restricțiilor din România duce la creșterea considerabilă a numărului de rute spre destinații de vacanță, pasagerii optând să călătorească mai des în condițiile actuale.

Deși discuțiile pentru noul terminal T4 existau înainte de războiul dintre Ucraina și Rusia, situația care a ajuns să degenereze într-un timp atât de scurt a arătat tot mai mult faptul că Aeroportul Internațional din Iași are nevoie de un nou terminal pentru a face față cererilor din momentul de față. Plasat în ultimul an drept cel de-al doilea cel mai căutat în rândul aeroporturilor regionale, aerogara din Iași se pregătește pentru noi colaborări atât pentru destinații de vacanță, cât și pentru rute spre orașele cele mai vizitate din lume.

Romeo Vatra
Conform lui Romeo Vatră, aerogara din Iași primește diverse oferte de colaborare din partea unor mari companii aeriene

Șase noi rute de zbor la Aeroportul Iași, operate de Blue Air

avion lot
Ruta Iași-Varșovia, operată de LOT Airlines s-ar putea regăsi un timp îndelungat pe lista de zboruri de la Aeroportul Iași

Noi destinații de vacanță de pe Aeroportul Iași ar putea apărea în vara anului 2022 din partea companiei BlueAir, care anunță 6 noi rute de zbor, 3 dintre acestea fiind de tip charter. Conform lui Romeo Vatră, există în momentul de față o înțelegere pentru recuperarea datoriilor din trecut, comunicarea dintre aerogară și compania aeriană fiind transparentă și benefică.

,,Comunicarea cu BlueAir este foarte bună, avem o înțelegere pentru recuperarea datoriilor istorice, pentru că le putem numi istorice. Din vara acestui an, vor reveni cu rute de zbor care sunt la mare căutare de către pasagerii noștri”, a menționat directorul general al aerogării.

Începând cu luna iunie a acestui an, BlueAir va relua rutele de zbor spre Londra (Luton), Munchen și Torino. În aceeași direcție, ieșenii care își doresc să călătorească spre destinații exotice, au la dispoziție zboruri spre Grecia și o legătură prin intermediul parteneriatului cu HiSky spre Istanbul.

Operată în acest moment de la Iași din cauza atmosferei critice care se instalează acum la Chișinău, cursa spre Varșovia, oferită de LOT Airlines, ar putea rămâne în viitor una dintre rutele de zbor găsite exclusiv la Aeroportul Internațional Iași, nefiind disponibilă în restul aerogărilor din zona Moldovei.

Fiind la mare căutare în rândul zborurilor din ultimele zile, directorul general al aeroportului, Romeo Vatră susține că există o discuție deschisă pentru păstrarea cursei și în viitor, atunci când lucrurile vor reveni la normal și zborul va fi din nou operat din Republica Moldova.

Totodată, acesta precizează că în trecut a existat un potențial plan pentru operarea unor zboruri către Rusia, însă din cauza condițiilor impuse la trecerea vămii dintre Republica Moldova și România, timpul ar fi fost resursa care i-ar fi împiedicat pe vecinii moldoveni să opteze pentru călătoritul pe această rută de zbor. În situația actuală, directorul anunță că probabilitatea de a mai fi operate rute de zbor de la Aeroportul din Iași spre Rusia se îndreaptă spre zero.

terminalul t3
Odată cu încheierea construcțiilor terminalului T4, terminalul T3 va fi folosit doar pentru zboruri interne

Noi rute de zbor la Aeroportul Iași după ridicarea restricțiilor spre orașe interne

 o persoana cu un geamantan 
Din vara anului 2022, pasagerii vor putea vizita mai multe orașe mari ale lumii prin zboruri regăsite la Aeroportul Iași

Necesitatea unor zboruri interne este un alt aspect important care se află printre prioritățile actuale ale conducerii aeroportului. Odată cu începerea construcției terminalului T4, terminalul T3 ar putea fi folosit în scopul zborurilor interne.

Romeo Vatră confirmă existența actuală a unor discuții cu Air Connect pentru oferirea unor rute de zbor spre Constanța și Timișoara, acestea aflându-se la mare căutare în momentul de față.

Oportunitățile rutelor de zbor devin nenumărate la Aeroportul Internațional din Iași, directorul aerogării precizând faptul că seriozitatea prin care sunt tratate parteneriatele și activitățile din cadrul acesteia atrag tot mai multe companii mari la Iași, momentan existând discuții cu Ryanair pentru anumite rute de zbor.

Acesta susține că în momentul de față Aeroportul Iași concurează cu alte aerogări la nivel național în ceea ce privește numărul de zboruri operate, fiind printre primele opțiuni ale pasagerilor și ale marilor companii aeriene.

O nouă colaborare cu Turkish Airlines pentru ruta Iași-Istanbul și retur ar putea oferi posibilitatea pentru o deschidere mai mare spre Orient.

Momentan, printre noile rute de zbor la Aeroportul Iași după ridicarea restricțiilor se numără o rută spre Istanbul, prin intermediul companiei aeriene HiSky.

,,Avem de asemenea colaborări bune cu HiSky. Avem resurse limitate totuși în acest moment, nu avem platforme câte avioane am vrea să fie! Nu vă ascund faptul că am mai avut și solicitări din partea altor companii, cu ar fi FlyOne”, a precizat Romeo Vatră.

Adauga un comentariu