Actualitate

Noul regulament impus de Spitalul „Sf. Spiridon”, ignorat de unii pacienți! Personalul medical nu are voie să-i lase să părăsească clădirea

Publicat: 13 feb. 2020

Din cauza răspândirii virusurilor gripale într-un ritm îngrijorător, conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași a decis să micșoreze intervalul orar de vizite. Totodată, pacienți au voie să iasă din spital doar în condiții extreme. Deși intră în responsabilitatea morală a pacienților să înțeleagă acest lucru, mulți dintre aceștia sfidează noul regulament. Chiar dacă membrilor familiei sau prietenilor le este interzisă intrarea în spital în afara orelor stabilite, pacienții, îmbrăcați în haine spitalicești, se plimbă prin curtea spitalului. În zadar medicii, asistenții și conducerea spitalului le explică pericolele, pentru că se luptă cu morile de vânt.

„Ne confruntăm cu situații dificile”

În urmă cu câteva săptămâni, din cauza răspândirii virusurilor gripale, programul de vizite al spitalului mai sus menționat s-a micșorat. Astfel, pacienții pot primi vizite doar în intervalul orar 14:00-17:00. Conform noului regulament, doar un singur membru al familiei are dreptul de a intra în salon. Sunt însă pacienți care refuză să înțeleagă beneficiile acestei decizii.

„Ne confruntăm cu situații destul de dificile de când am introdus noul regulament. L-am întocmit spre oprirea răspândirii virusurilor gripale, dar se pare că nu este înțeles corespunzător. Pacienții găsesc diverse motive puerile pentru a părăsi spitalul, sfindând pericolele la care se supun. Am instruit personalul medical să interzică pacienților să iasă din clădire dacă plecarea lor nu este extrem de necesară”, a declarat ec. Ioan Bârliba, manegerul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași.



loading...

Adauga un comentariu