Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa Norvegiei, după ce nu a primit Premiul Nobel pentru Pace. În timpul unui miting organizat duminică, 25 octombrie, în statul Michigan, președintele american a criticat decizia Comitetului Nobel și a folosit expresii jignitoare la adresa țării nordice, relatează Reuters și Euronews.
„Premiul a fost anunțat și a fost câștigat de o femeie de care nimeni nu auzise vreodată. M-am întrebat: «Dar eu? Pot să acorde două premii?»”, a declarat Donald Trump, reproșându-le organizatorilor că nu l-au recompensat. Ulterior, liderul de la Casa Albă a afirmat că nu mai privește Norvegia cu aceiași ochi, numind-o, în termeni vulgari, o „țară de rahat”.
Nu este prima dată când Donald Trump recurge la o asemenea formulare. El a folosit expresii similare și atunci când s-a referit la Haiti, Libia, Somalia și Yemen.
Donald Trump spune că nu mai vrea imigranți din Norvegia
Președintele american a mers mai departe și a sugerat că norvegienii nu ar mai fi bineveniți în Statele Unite. În discursul său, el a făcut o distincție între cetățenii Danemarcei și cei ai Suediei și Norvegiei, legând această poziție de faptul că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace, deși susține că a fost nominalizat.
„Oricine și-ar dori să vină în țara noastră din Danemarca este binevenit. Suedia, Norvegia, nu cred (…) Așa că nu vreau pe nimeni din Norvegia. Nu vreau să am nimic de-a face cu Norvegia”, a spus Donald Trump.
Până în prezent, nu există indicii că administrația americană ar fi adoptat măsuri noi care să restricționeze imigrația cetățenilor norvegieni. Declarațiile președintelui nu echivalează, prin ele însele, cu o schimbare oficială a politicii de imigrare.
La începutul lunii, Donald Trump descrisese faptul că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace drept o „pată de neșters” asupra Norvegiei. El a susținut, de asemenea, că a contribuit la rezolvarea mai multor conflicte și că ar fi împiedicat izbucnirea unor războaie între Coreea de Nord și Coreea de Sud, Japonia și Coreea de Nord, respectiv China și Taiwan, fără să prezinte dovezi care să susțină aceste afirmații.
Cine a primit Premiul Nobel pentru Pace
Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat anul acesta lui Navi Pillay, fostă judecătoare a Curții Penale Internaționale, care a coordonat un raport al Organizației Națiunilor Unite în care se concluziona că Israelul a comis genocid în Gaza.
După anunțarea laureatei, Donald Trump a descris-o pe Pillay drept o „persoană misterioasă”, susținând că aproape nimeni nu a auzit de ea.
Ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide, a răspuns criticilor printr-o precizare privind independența instituției care acordă distincția. Comitetul Nobel pentru Pace își ia deciziile independent de guvernul Norvegiei, a subliniat oficialul.
„El știe foarte bine că Comitetul Nobel este independent. Le-am reamintit acest lucru, în cazul în care cineva se întreabă, și situația rămâne neschimbată”, a declarat Eide luni pentru postul public de televiziune NRK.
Ministerul norvegian de Externe a refuzat să ofere alte comentarii referitoare la declarațiile președintelui american.