Info Turism

Număr dublu de turişti anul acesta în hotelurile şi pensiunile din România, de Paşti şi 1 Mai

Publicat: 30 apr. 2021
familie care ciocneste oua rosii stand la iarba verde
Anul acesta, hotelurile și pensiunile din România vor avea un număr dublu de turiști în perioada minivacanței de 1 Mai

Anul acesta, hotelurile și pensiunile din România vor avea un număr dublu de turişti în perioada minivacanței de 1 Mai. Mai exact, circa 300.000 de persoane vor petrece sărbătorile pascale în țară, în pensiuni rurale, stațiuni montane și balneare, precum și în Delta Dunării.

Anul trecut, starea de urgentă care era instaurată în România a făcut ca românii să își petreacă sărbătorile de Paști acasă.

Număr dublu de turişti în unitățile de cazare în minivacanța de 1 Mai

Situaţia pandemică a determinat românii să-şi petreacă sărbătorile de Paşti şi 1 Mai în ţară, unde numărul turiştilor aşteptaţi în hoteluri şi pensiuni va fi de circa 300.000, dublu faţă de un an normal, a declarat pentru Agerpres, Traian Bădulescu, specialist comunicare în cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

„Românii au un mare apetit de a călători de Paşti şi 1 Mai, dar din păcate acum sunt multe restricţii, multe ţări pe lista galbenă. Astfel că, faţă de anii trecuţi, s-au orientat în principal către turismul intern, unde totul este sigur, în sensul că nu avem lockdown şi s-au mai ridicat restricţiile”, a spus Bădulescu.

Potrivit acestuia, romanii merg peste tot în tara, în funcție de preferințele fiecăruia. Astfel, anul acesta au fost alese locuri precum pensiunile rurale, staţiunile montane şi cele balneare, dar și în Delta Dunării.

Pentru că anul acesta Paștele a coincis cu 1 Mai, românii au ales mai puțin litoralul românesc deoarece preferă să petreacă mai mult în stil pascal. În plus, petrecerile specifice litoralului nu sunt încă permise.

„Pensiunile şi hotelurile din ţară au un grad ridicat de ocupare. Dacă, într-un an normal, aveam în jur de 100.000 – 150.000 de turişti români prin ţară, estimez că anul acesta numărul vă fi dublu, deci vom ajunge la 200.000 – 300.000 de turişti în structuri de cazare, dar e greu de estimat, pentru că mulţi merg pe cont propriu”, a precizat Bădulescu.

Egiptul, principala destinație externă aleasă de români

Chiar dacă românii preferă să stea de Paște în țară, totuși sunt persoane care au ales să meargă în străinătate. Ca și principală destinație aleasă, Egiptul rămâne în topul preferințelor.

„Mii de turişti români se vor duce în Egipt de Paşti, cum nu s-a întâmplat niciodată. Sunt aproape zilnic 10 curse charter, de dimineaţă până seara, din mai multe oraşe. Preţurile sunt foarte bune pentru all inclusive, situaţia este stabilă acolo şi cer doar test PCR. Un cuplu plăteşte în medie, cu tot cu zbor, între 700 şi 1.000 de euro pentru o săptămână”, a arătat reprezentantul ANAT.

Alte destinaţii externe care nu sunt pe lista galbenă sunt Zanzibar, Madeira, Tenerife şi Maroc.

O mare problemă în această perioadă a fost includerea Greciei şi Bulgariei pe lista galbenă, iar mii de români au fost nevoiţi să-şi anuleze rezervările.

„Din păcate, partea română nu a semnat niciun protocol cu Grecia şi nu înţelegem de ce. Doar cei vaccinaţi pot călători în continuare fără carantină şi cei care au avut Covid în ultimele 90 de zile, în rest cei care se întorc din aceste ţări trebuie să stea în carantină. Dacă semnam protocoale nu mai era nevoie de carantină. Şi nu înţelegem, dacă la întoarcerea în ţară se poate cere un test Covid PCR, poate şi antigen, de ce mai este nevoie de carantină, dacă acei oameni dovedesc să nu au Covid”, a mai spus Bădulescu.

Adeverinţa verde va rezolva la nivel european aceste probleme din vară, a subliniat el.

„În concluzie, România a fost mereu şi rămâne şi anul acesta destinaţia numărul unu pentru sărbătorile de Paşti. Destinaţia externă câştigătoare este Egiptul, iar marii perdanţi sunt Grecia şi Bulgaria”, a conchis responsabilul agenţiilor de turism.

El a mai spus că autorităţile discută joi actualizarea listei galbene.

„ANAT speră că lista galbenă să se revizuiască în sensul bun, adică să se renunţe la anumite restricţii de călătorie. Nu se ştie dacă se va rezolva ceva astăzi”, a precizat Bădulescu.





Comentarii
Adauga un comentariu