Prima pagină » Economic Local » Numărul locurilor de muncă vacante din Iași, în creștere. Cele mai multe posturi sunt pentru persoanele cu studii medii
Numărul locurilor de muncă vacante din Iași, în creștere. Cele mai multe posturi sunt pentru persoanele cu studii medii

Numărul locurilor de muncă vacante din Iași, în creștere. Cele mai multe posturi sunt pentru persoanele cu studii medii

19 mart. 2026, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

A crescut numărul locurilor de muncă vacante din Iași în luna martie 2026, comparativ cu lunile precedente din acest an. În continuare, cele mai multe posturi disponibile sunt pentru persoanele cu studii medii, respectiv 709 locuri de muncă. Domeniile unde se fac angajări sunt construcțiile, comerțul, HoReCa, industrie și sănătate și asistență socială. Persoanele cu studii superioare au la dispoziție 82 de posturi libere, în diverse domenii.

Numărul locurilor de muncă vacante din Iași, în creștere, în luna martie 2026

Persoanele care vor să se angajeze în Iași au la dispoziție sute de locuri de muncă vacante în luna martie 2026. A crescut numărul posturilor disponibile în această perioadă, comparativ cu lunile februarie și ianuarie 2026. În continuare, cele mai multe posturi disponibile sunt pentru persoanele cu studii medii, respectiv 709 locuri de muncă. Domeniile unde se fac angajări sunt construcțiile, comerțul, HoReCa, industrie și sănătate și asistență socială. Astfel, sunt disponibile 17 posturi în domeniul sănătate și asistență socială, iar în HoReCa, 37 de locuri de muncă. Compania UNQDENTAL CLINIC SRL angajează asistent medical generalist, iar HYGEEA MEDICA CARE SRL angajează infirmieră. În domeniul serviciilor sunt multe posturi disponibile. Se angajează agenți de securitate, de vânzări, asistent manager, agent de curățenie, casier sau specialist în gestiunea economică. Companiile Conest SA, Conta Smart Plus SRL și Hotel Terra Iași SRL au nevoie de specialiști, respectiv consilier/expert/inspector/referent în gestiunea economică.

În ceea ce privește domeniul construcțiilor, sunt 182 de posturi disponibile în Iași

Dulgherii, electricienii, inginerii, instalatorii, lăcătușii și laminatorii de țevi sunt căutați de angajatorii din domeniul construcțiilor din Iași. ALGINA ELECTRIC SRL, DAS SRL, MAGNUM THERM SRL și LUMASIS SRL sunt firme din domeniul construcțiilor, cu vechime, care angajează persoane cu studii medii, pentru diverse posturi. Angajatorii au posibilitatea de a publica locurile de muncă vacante în Sistemul informatic integrat PULS, platformă care oferă o gamă largă de funcționalități, cum ar fi operarea rapidă și flexibilă a locurilor de muncă vacante pe bază de competențe. De asemenea, angajatorii pot identifica și gestiona obligațiile asumate privind confirmarea statutului de beneficiar de măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, generarea și depunerea cu semnătură electronică a documentelor necesare obținerii diferitelor subvenții.

„Așteptăm votarea bugetului pentru ca beneficiarii să primească subvențiile”, susține Gabriela Vasilache, director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași.

Un fenomen a apărut pe piața muncii din Iași. Specialiștii în resurse umane spun că sunt mai multe solicitări de angajare din partea candidaților, față de ofertele disponibile ale angajatorilor. În anii precedenți, situația era total opusă, oamenii de afaceri fiind nemulțumiți de faptul că nu vin oamenii la interviuri de angajare. Specialiștii îi sfătuiesc pe candidați să fie dispuși să se adapteze pieței muncii. A crescut numărul locurilor de muncă vacante din Iași în luna martie 2026, comparativ cu lunile precedente din acest an.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 iulie 2026
03 iulie 2026