Titlurile zilei

O IT-istă din Iași și prietena sa au o pasiune mai puțin obișnuită! Săpunurile pe care le fac sunt din uleiul folosit de gospodine în bucătărie și mătasea de la viermi crescuți special pentru asta

Publicat: 18 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O IT-istă din Iași și prietena sa au o pasiune mai puțin obișnuită Săpunurile pe care le fac sunt din uleiul folosit de gospodine în bucătărie și mătasea de la viermi crescuți special pentru asta
Iulia Weingold, o IT-istă din Iași, și prietena sa, au descoperit în urmă cu câțiva ani pasiunea pentru cosmeticele naturale, iar după ce au postat primele poze pe facebook, comenzile nu au întârziat să apară. Ingredientele folosite la producerea cosmeticelor sunt sută la sută naturale

Iulia Weingold, o IT-istă din Iași, a descoperit în urmă cu 6 ani pasiunea pentru săpunurile naturale. Tânăra a vândut primele produse după ce a participat la ateliere unde adulții și copiii învățau să le facă acasă, în bucătărie. Pentru că cererea a crescut din partea clienților, a amenajat un spațiu și de câțiva ani o prietenă o ajută la partea de producție

Iulia Weingold, o IT-istă din Iași, este una dintre tinerele care au dezvoltat o pasiune pentru produsele cosmetice naturale, în special săpunurile. Ieșeanca povestește că s-a gândit să le facă acasă după ce mergea la târguri și îi plăcea mirosul cosmeticelor vândute de producători. După ce a postat primele produse pe pagina de facebook, nu au întârziat să apară și comenzile.

„Am văzut pe la diverse târguri produse cosmetice naturale, le miroseam și îmi plăcea cum miros, de aceea m-am gândit că aș putea să le fac și eu. Am căutat filmulețe pe Internet și m-am apucat și eu de produs săpunuri ecologice. În anul 2015 am participat la un proiect de strângere de fonduri prin care se organizau ateliere unde adulții și copiii învățau să facă săpunuri, cosmetice naturale. Organizația sprijinea ideile creative, pasiuni și practic așa am început să fac cosmeticele acasă. Am postat pe facebook pozele și a început lumea să comande. După ce s-a terminat perioada cu atelierele, am continuat independent această activitate”, povestește Iulia Weingold.

O IT-istă din Iași a descoperit pasiunea pentru cosmeticele naturale în urmă cu 6 ani

Investiția în mica afacere cu produse cosmetice a fost de câteva mii de lei, banii fiind investiți în amenajarea spațiului, materia primă și obținerea autorizațiilor.

„Apoi am continuat să fac săpunurile într-un atelier amenajat în zona Baza 3, iar împreună cu prietena mea, cu care am o pasiune comună pentru cosmeticele naturale ,ne-am gândit să facem un business. La noi nu era vorba despre cerere din partea clienților, ci de lipsă de timp, ambele fiind angajate. Începând cu anul 2016 am început să ne adunăm mai multe persoane care voiam să creăm produse naturale în acest atelier, fiecare cu produsele sale. Noi eram pe zona aceasta de cosmetice, aveam un punct de lucru, o firmă, totul a prins contur. Am observat însă că multe persoane care sunt șoareci de birou (n.r.- râde), ca mine și prietena mea, căutau un hobby. Cred că acum e o modă a zilelor noastre să găsim activități conexe cu IT-ul”, mai spune Iulia.

Iulia Weingold, IT-istă Iași: „Săpunurile sunt făcute în proporție de 30 la sută din ulei recuperat”

Tânăra spune că toate ingredientele folosite la producția săpunurilor sau a altor cosmetice sunt naturale și folosește inclusiv uleiul de floarea-soarelui utilizat la gătit sau mătase de la viermii de mătase crescuți de un producător din Iași.

„Procesul de producție e destul de simplu. Săpunurile se fac din uleiuri, apă și diverse alte ingrediente precum uleiul uzat, mătasea de la viermii de mătase, cafea, tărâțe. Un avantaj al producerii săpunurilor naturale cu aceste ingrediente este faptul că nu ai reziduuri, deșeuri. Săpunurile se lasă până a doua zi ca să se întărească, iar termenul de valabilitate este de câteva luni până la un an. Poate fi utilizat uleiul uzat în gospodărie în procent de 30 la sută, așa cum facem la diverse modele de săpunuri.

Noi nu folosim parfumuri sintetice, de aceea nu au un miros persistent, nu folosim alcool. Toate aceste ingrediente am observat că produc diverse reacții alergice, apar dermatite. Noi le-am testat pe pielea noastră, pe pielea copiilor noștri și am observat că nu apare nicio reacție adversă după folosirea lor”, explică Iulia Weingold.

O altă afacere de succes înființată de o IT-istă din Iași împreună cu o farmacistă este cea cu paste făcute ca în Italia.

Produsele exfoliante cu ingrediente naturale sunt cele mai solicitate de către clienții din Iași

Prețurile produselor sunt cuprinse între 10 și 30 de lei, iar cele mai cerute sunt cele care ajută la regenerarea pielii.

„De exemplu, printre preferatele clienților sunt cele care rezolvă diverse probleme cum sunt cele de piele. Folosim suc de lămâie în loc de apă pentru că acesta este foarte blând cu pielea, ajută la regenerare. Mătasea naturală pe care o luăm de la un producător din Iași o folosim la producerea săpunurilor pentru că este antirid, oferă fermitate, finețe. Mai sunt cerute produsele exfoliante care sunt pe bază de cafea, tărâțe.

Am produs și producem mai mult pe comandă șamponuri cu extract din suc de nuci verzi, care se introduce în rețetă în loc de apă. Am încercat tot felul de cosmetice, creme, seruri, iar feed-back-ul din partea clienților a fost unul bun, de aceea am observat că a crescut cererea pentru astfel de produse. Cum spuneam, nu e vorba de clienți, cât de lipsă de timp, însă vrem să ne dezvoltăm pe partea aceasta de business și poate accesăm și niște fonduri europene”, mai spune Iulia Weingold.

Tot cu ingrediente naturale sunt făcute și produsele tradiționale din carne de porc ale familiei Lungu, care au obținut atestatul de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Adauga un comentariu