Prima pagină » Local » O nouă audiere în dosarul lui Fănel Bogos! Valeriu Iftime a ajuns la DNA Iași

O nouă audiere în dosarul lui Fănel Bogos! Valeriu Iftime a ajuns la DNA Iași

15 sept. 2026, 10:01, 1 ,
Andreea Ciobanu în Local

O nouă audiere a avut loc la DNA Iași în dosarul în care este cercetat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos. Marți, 15 septembrie 2026, Valeriu Iftime este audiat de procurorii anticorupție, acesta fiind chemat în calitate de martor.

Valeriu Iftime a ajuns la DNA Iași. Președintele CJ Botoșani, audiat în dosarul lui Fănel Bogos

Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, patronul FC Botoșani și fondatorul Elsaco, grup de firme activ în zona energetică și tehnologică, s-a prezentat marți, 15 septembrie 2026, la sediul DNA Iași pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care este cercetat omul de afaceri vasluian Fănel Bogoș. La intrarea în instituție, Iftime a declarat că nu îl cunoaște pe Bogoș și că nu cunoaște detaliile vizitei sale, dar a subliniat că este posibil să fie vorba despre o discuție referitoare la omul de afaceri din Vaslui.

„O să aflu, vă spun când ies. Nu am nicio legătură cu Ponea, dar cred că despre asta ar fi vorba. Jur că nu am citit. Doar mi s-a spus să fiu la 10.00 aici şi că ar fi o discuţie legată de omul de la Vaslui. Nu l-am văzut niciodată pe Fanel Bogos. Nu ştiam că şi Ilie Bolojan este martor. Or fi mai mult. Mi se pare că bagi mâna în căciulă, scoţi un nume şi îl chemi ca martor. O să vedem ce îmi spune şi o să vă povestesc”, a transmis Valeriu Iftime, președinte CJ Vaslui.

Ancheta anticorupție vizează o serie de audieri maraton, printre martorii cheie audiați anterior numărându-se și președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan.

Dosarul a pornit în noiembrie 2025, când Fănel Bogoș, administratorul companiei Vanbet din domeniul avicol, a fost reținut de procurori și ulterior plasat sub control judiciar, fiind acuzat de cumpărare de influență. Anchetatorii susțin că omul de afaceri ar fi apelat și ar fi plătit persoane cu influență din cercurile administrației centrale pentru a obține schimbarea din funcție a conducerii DSVSA (Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), după ce instituția i-ar fi amendat fermele și i-ar fi refuzat plata unor despăgubiri de circa 13 milioane de lei în urma unui focar de salmoneloză din 2024.

În această rețea de intermedieri, procurorii au extins urmărirea penală sau au pus sub control judiciar mai multe personaje politice și publice, precum fostul președinte PNL Vaslui Mihai Barbu și fosta deputată Cristina Trăilă. Totodată, ancheta analizează traseul intervențiilor care ar fi urcat până la nivelul Executivului, luându-se în calcul posibilitatea ca premierul Ilie Bolojan să fie citat pentru a da explicații cu privire la o presupusă întâlnire și la discuțiile purtate cu Fănel Bogoș, într-un dosar în care se vehiculează și o mită de 1,5 milioane de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026