Prima pagină » Local » O nouă întâlnire la Palatul Roznovanu. Parcarea supraterană din Alexandru cel Bun, pe masa consilierilor
O nouă întâlnire la Palatul Roznovanu. Parcarea supraterană din Alexandru cel Bun, pe masa consilierilor

O nouă întâlnire la Palatul Roznovanu. Parcarea supraterană din Alexandru cel Bun, pe masa consilierilor

19 feb. 2020, 04:00,
Vlad Rotaru în Local

Aleșii municipiului Iași se vor întâlni la finalul acestei săptămâni într-o nouă ședință extraordinară a instituției. Pe ordinea de zi vor figura câteva proiecte de hotărâre, cel mai important fiind legat de bugetul municipiului pe anul în curs. De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local programată vineri, 21 februarie, se va afla și aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul de extindere a rețelelor electrice în zona cartierului Galata. Elaborarea proiectului are la bază numeroasele solicitări venite din partea cetățenilor consultați în cadrul dezbaterii publice inițiate de municipalitate pe marginea bugetului local pe anul 2020.

Primarul Mihai Chirica a precizat că vor fi realizați 6,32 kilometri de linii electrice subterane de 20 kV și 14,4 kilometri de linii electrice subterane de 0,4 kV, la care se adaugă 8 puncte de transformare.
Investiția estimată la o valoare totală de 8.2 milioane lei, fără TVA, va fi concretizată prin asocierea Primăriei municipiului Iași cu SC Delgaz Grid SA, cele două părți urmând să suporte, fiecare, jumătate din cuantumul cheltuielilor. Valoarea finală a lucrărilor se va stabili în urma procedurii de achiziție publică organizată de către SC Delgaz Grid SA.

Proiecte importante în ședință

Consilierii vor discuta și alte proiecte de hotărâre.

„Pe ordinea de zi va mai figura un proiect privind acordarea de burse elevilor din învățământul preuniversitar din municipiul Iași pentru anul școlar 2019-2020. De asemenea, va mai figura un proiect de hotărâre privind modificarea unei anexe privind obiectivul legat de asigurarea utilităților și sistematizarea verticală pentru construirea locuințelor destinate tinerilor specialiști din sănătate”, au arătat reprezentanții municipalității.

Consilierii vor discuta și despre un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul legat de construirea parcării supraterane deschise pe strada Mușatini, nr. 57, cartier Alexandru cel Bun. De asemenea, pe lângă proiectul de buget, va mai figura și unul legat de repartizarea excedentului municipiului Iași pe anul 2019.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după cele două accidente în lanț de pe autostrada Trakia. 11 persoane au murit, 51 au fost transportate la spital, iar anchetatorii verifică împrejurările primului impact. Bărbatul a fost audiat o dată, însă urmează să fie din nou interogat, cu ajutorul unui traducător, pentru stabilirea […]
Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
11 noiembrie 2026
11 noiembrie 2026