Întâmplare comică într-un cartier din municipiul Suceava. O poliţistă care îi dădea indicaţii colegului care spăla o maşină a trezit un cartier întreg. Indicaţiile poliţistei erau date chiar prin megafon. Locuitorii cartierului s-au arătat enervaţi de acest lucru şi au raportat întreaga situaţie.
Filmuleţul postat de presă locală a ajuns viral pe reţelele de socializare. Mulţi dintre internauţi spunând faptul că acest lucru nu este normal iar faptul că tocmai cei care trebuie să protejeze cetățenii de asemenea scenarii sunt cei care încalcă legea.
O poliţistă îi da indicaţii prin megafon colegului care spăla mașina de poliţie la ora 1.00
În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1.00, locuitorii din cartierul Gheorghe Doja au avut parte de un eveniment neprevăzut. Cartierul Burdujani devenit mult mai gălăcios după ce o patrulă a poliţiei din municipiu s-au gândit că ar fi bine să spele maşina. Totuşi, pentru că zgomotul unui jet de apă nu era suficient, poliţista s-a gândit că ar fi bine să-i dea indicaţii colegului prin megafon.
Imaginile au ajuns virale pe reţelele de socializare, iar pe acestea se poate auzi o voce puternică de femeie care îl sfătuieșe pe omul legii cum să spele mașina. Incidentul a avut loc la o spălătorie self-wash, o spălătorie care, conform presei locale din Suceava a mai fost amendată pentru incidente asemănătoare.
În imagini se poate observa cum unul dintre polițiști stropește autospeciala de poliție cu jetul de apă.
Între timp, colega de patrulă, aflată în autospecială, îi dă diverse indicații prin megafon: „Mai ai mult de dat acolo?”, „Parbriz!”, „Mochetele, mochetele!”, „Ai scăpat-o jos!”.
După jumătate de ani de sesizări și petiții către Primărie, Poliția Locală și Direcția de Sănătate Publică, în zonă au fost făcute măsurători și au rezultat valori între 57,5 și 74,4 decibeli, depășind limita maximă legală de 45 dB(A) pentru măsurătorile efectuate în exteriorul locuințelor.