Prima pagină » International » O româncă a murit înghețată în viscolul din munții Apenini, Femeia a fost găsită îngropată sub zăpadă, lângă câinii ei
O româncă a murit înghețată în viscolul din munții Apenini, Femeia a fost găsită îngropată sub zăpadă, lângă câinii ei

O româncă a murit înghețată în viscolul din munții Apenini, Femeia a fost găsită îngropată sub zăpadă, lângă câinii ei

27 ian. 2023, 15:40, 2 ,
în International

Tragedie în munții Apenini din Italia, acolo unde Cristiana Gugu, o româncă în vârstă de 50 de ani, a fost găsită moartă, înghețată în zăpadă. La fel și trei dintre câinii ei fideli, de asemenea uciși de viscolul năprasnic. Lângă trupul fără viață al femeii erau și pungile de cumpărături pe care tocmai le făcuse și cu care se întorcea acasă, în căsuța de lemn din mijlocul pădurii.

Comuntatea din Arezzo este șocată de soarta tragică a Cristianei, găsită moartă, marți, 24 ianuarie, pe o potecă izolată, în munții Apenini. Românca era acoperită de zăpada abundentă căzută în ultimele zile, în Italia. Ar fi sfârșit în urma unui infarct, aproape sigur cauzat de frig și oboseală, scrie La Stampa. Aceasta este de fapt prima ipoteză înaintată de medicul legist, după verificările dispuse de procurorul Julia Maggiore.

Femeia a fost găsită înghețată la cinci kilometri de cel mai apropiat sat, Badia Tedalda, o zonă aglomerată vara, dar izolată și pustie iarna.

Cristiana locuia de ani de zile în Italia, iar de ceva vreme se hotărâse să se mute într-o casă de lemn, în munții Apenini. După un trecut dificil, românca și-a dedicat viața creșterii câinilor din rasa Ciobănesc Mioritic din Carpați, exemplare mari și robuste folosite pentru paza animalelor.

Filmul tragediei din Apenini

În urma verificărilor și audierii martorilor, anchetatorii au reușit să reconstituie ultimele ore din viața Cristianei. Femeia a fost văzută ultima oară, luni, urcându-se într-un autobuz spre Sansepolcro, unde a mers pentru a face cumpărături, nu doar pentru ea, ci și pentru animalele pe care le creștea, opt câini adulți și trei cățeluși. La întoarcere, a fost văzută coborând din autobuz la Svolta del Podere, de unde a plecat pe jos spre căsuța ei din mijlocul pădurii. Pe drum, însă, a fost surprinsă de o furtună de zăpadă puternică. Mergând la pas, ar fi fost răpusă de un infarct, cauzat probabil de frigul intens și de oboseala mersului pe zăpadă, cu pași din ce în ce mai greoi. A fost găsită întâmplător, abia marți dimineața, înghețată în mijlocul potecii. Câțiva oameni care curățau zona au chemat echipajele de prim-ajutor, care însă nu au mai putut decât să constate decesul.

Lângă trupul femeii au fost găsiți morți și trei dintre câinii săi, care o așteptau să se întoarcă acasă. Celelalte animale ale femeii, rămase acum fără stăpân, au nevoie de ajutor. Un localnic a făcut apel ca cineva să aibă grijă de cei cinci câini sau să îi ducă în altă parte.

Cristiana Gugu a trăit pentru câinii ei, spun cei care au cunoscut-o. Cu ei se simțea în siguranță chiar și în mijlocul pădurii. De această dată, însă, animalele nu au putut face nimic pentru a o salva, iar unii dintre ei au murit alături de ea în viscolul năprasnic.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii
  • Acu- i Alba ca Zapada romancuta noastra patrioata. Ceva donatii pentru repatriere, sau ne lasam eroii sa ingrase pamant strainez ?

  • cat de bolnav la cap esti sa traiesti acolo cu cainii in frig? macar acum apare la stiri de fapt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 septembrie 2026
11 septembrie 2026