O vânzătoare obraznică i-a vândut unui bătrân o ramură ruptă de mimoză: Nu am putut rezista și am decis să-l ajut pe bătrân

Am intrat în florărie să cumpăr buchete pentru soția și fiica mea. Aleseam deja unul când am observat brusc un bătrân la intrare. Pelerina de ploaie de modă veche, pantaloni cu cute, cizme, pe sub pelerina de ploaie, o cămașă simplă.

Nu părea un om fără adăpost. Era pur și simplu sărac. Dar, în același timp, era surprinzător de îngrijit și mândru. O tânără vânzătoare s-a apropiat de bătrân. Nici măcar nu l-a privit, ci a început imediat să vorbească:

— De ce stai aici, bunicule? Deranjezi clienții.

Bătrânul nu s-a certat, ci doar a spus încet:

— Mă scuzați, domnișoară… Cât costă o crenguță de mimoză?

Spuse fata iritată.

— Ești nebun? Văd că n-ai bani. De ce întrebi?

Bătrânul a scos din buzunar trei monede de zece mototolite și a întrebat cu precauție:

— Poate găsești ceva pentru treizeci?

Vânzătoarea s-a uitat la bani, a rânjit și a scos din coș o tulpină de mimoză aproape lipsită de viață — ruptă și tocită.

– Uite, ia asta. Ieși de aici.

Bătrânul a ridicat cu grijă crenguța și apoi, gânditor, a încercat să o îndrepte. În acel moment, am observat o lacrimă curgându-i pe obraz, iar fața lui reflecta o disperare atât de mare încât m-a făcut să simt amărăciune.

14:41, 17 Dec 2025

FOTO L-a așteptat în același loc, timp de 11 ani. Nici ploaia, nici gerul, nici timpul n-au putut să-l oprească

12:59, 14 Dec 2025

FOTO Tu știai ce boli vindecă floarea de salcâm? Află cum poate fi folosită corect!

Mi-a fost foarte milă de bietul bătrân și am decis să-i dau o lecție vânzătoarei obraznice și necuviincioase. M-am apropiat de vânzătoare, simțind furia cum mă cuprinde:

— Înțelegi măcar ce faci?

S-a întors și s-a uitat la mine, fața i s-a făcut palidă. A tăcut.

„Cât costă tot coșul?”, am întrebat-o.

„Ce?… Păi, vreo două sute de euro, cred”, a mormăit ea.

Am scos banii, i i-am dat, am luat coșul cu buchete și i l-am dat bătrânului.

— Uite, ia-l. Îl meriți. Felicită-ți soția.

Bătrânul stătea acolo, nevenindu-și să-și creadă ochilor. Zâmbi ușor. Lacrimile îi curgeau șiroaie pe față, dar continua să strângă crenguța ruptă în mâini.

„Hai să mergem împreună”, am sugerat eu.

Am intrat într-un magazin din apropiere. Am cumpărat o prăjitură și o sticlă de vin bun.

Bătrânul s-a ridicat, ținând încă buchetul în mâini.

„Bunicule”, am spus, „nu-ți face griji. Eu am bani. Și tu ai o soție iubită. Fă-o fericită.”

A dat din cap, incapabil să-și stăpânească lacrimile.

„Suntem împreună de patruzeci și cinci de ani… E bolnavă… Dar cum aș fi putut veni la ziua ei fără flori? Mulțumesc, fiule…”