Gândurile, trăirile si suferințele unui pacient care a luptat „umăr la umăr” alături de cadrele medicale ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase” Sf. Parascheva” Iași în această bătălie de tip „David si Goliat” cu patologia COVID-19:
„Salonul 6. Covid!
Sunt de ceva zile internat…am fost norocos ocupând ultimul loc liber la ATI…fără pile…asta înseamnă că e grav…
Amurgul paște liniștea în salon, liniște des speriată de țipătul vreunui bolnav ce tușește, de zici că aruncă bucăți de plămân.
Cadrele medicale sunt la capătul puterilor… adineauri sora cea blondă, sever roti ochii prin salon ,murmurând ceva dojenitor,
Uitătura ei m-a pătruns și m-a durut…deși ard, mi-e frig…iese din salon… liniștea mă îngenunchează și mă doare.
Sar din pat și urlu,,De ce mă țineți în frig și în spital?”Afară ninge liniștit și frumos, și-n mine ceva sfârșit și bun moare.
Zilele s-au succedat…nici un doctor nu-mi spune nimic de bine…ninge bizar și neînțeles afară…
E de vreo oră liniște…tăcerea mă ocrotește și mi-i bine; mai țipă o tușe de bolnav și apoi liniștea se prăbușește, îngrozită, peste mine.
Nu realizez când a trecut ziua …e din nou dimineață..sunt intubat și pus sub perfuzii,ard…
Lângă mine, un pat e gol deja…mă întreb doar pentru cât timp, spun în gând o rugăciune…mă întreb care din noi va elibera patul…
Mă trezesc, sora blondă îmi zâmbește…credea că nu mai e nimic de făcut, si că totul va fi mai trist în ceea ce mă privește…
Mă privește în ochi, îmi spune că am fost 8 zile în comă, iar se naște groaznica tăcere…întreruptă de un țipăt de cucuvea…
Și nu mai simt nimica…nici frig, nici rău, nici bine…îmi stă sângele amorțit, în tâmple nu mai bate, nici nu mai curge-n vene.
Gândesc că nu mai e nimica de făcut…mi-e frică ochii să-i închid, inima bate aritmic, iar sufletul asteaptă tăcut si neclintit…ce oare?! „, a postat dr. Florin Roșu pe rețelele de socializare.