Cancan ultimă oră

Oana Zăvoranu continuă războiul împotriva Oanei Roman

Publicat: 25 iul. 2021
Oana Roman a luat decizia de a o da în judecată pe Oana Zăvoranu

Oana Zăvoranu dă detalii despre procesul pe care Oana Roman i l-a intentat. Bruneta a povestit că partenera lui Marius Elisei ar fi câştigat o luptă, dar nu şi războiul!

Oana Zăvoranu este din ce în ce mai vocală în mediul online şi își spune pe șleau părerea despre diferite persoane publice din România.

Printre vedetele luate în vizor de Zăvo s-a aflat, din nou, zilele acestea, Oana Roman!

De-a lungul timpului, între cele două celebrități au existat o serie de replici acide, însă momentul în care Oana Roman a luat decizia de a o da în judecată pe brunetă a fost atunci când Oana Zăvoranu i-ar fi denigrat fetiţa pe reţelele de socializare.

„Se bucură degeaba de titlurile de genul «Oana Zăvoranu, înfrântă!»”

După mai bine de jumătate de an, partenera lui Marius Elisei a câștigat procesul şi, mândră de reușită, le-a dezvăluit acest lucru fanilor, pe contul ei de Instagram. Însă, „Querida” o acuză pe fiica lui Petre Roman că ar fi ascuns adevărul şi ar fi povestit pe pagina sa de Instagram doar ce a vrut!

„Atât timp cât nu ai o soluţie definitivă, nu înseamnă că ai câştigat un proces! De fapt, aceste ordonanţe preşedinţiale nu sunt atât de importante, pentru că ele sunt înaintea unui proces civil, acela este important.

Ideea este că în toamnă încep procesele civile propriu-zise şi acolo mă voi concentra eu. Se bucură degeaba de titlurile de genul «Oana Zăvoranu, înfrântă!».

Asta e o mincinoasă, o profitoare! Din cauza asta nu o suportă nimeni, are un tupeu incredibil, nu din cauza aspectului fizic, că nu sunt toţi frumoşi, nu sunt toţi slabi.

Un om poate să fie gras sau urât, măi, dar e plăcut, e altruist, e mişto… este haios, îţi doreşti compania lui, dar ea nu are nimic!”, a declarat Oana Zăvoranu.

„Oamenii vor înţelege cine e Oana Zăvoranu şi ce face Oana Zăvoranu în timp”

În acelaşi timp, cunoscuta actriţă a explicat că are un „rol”, iar, de ceva vreme, nu încearcă decât să arate adevărata faţă a influencerelor din România, dar și a vedetelor care promovează diverse produse și lucruri pe bază de barter.

„Eu tot ce fac este un pamflet! Încerc să le deschid ochii oamenilor şi să le demasc pe toate! Nu este clar că nu ai cum să prezinţi, în fiecare zi, altă cremă, alt spray, alt esspresor decât dacă o faci pentru nişte bani mai mult sau mai puţin?

Oamenii vor înţelege cine e Oana Zăvoranu şi ce face Oana Zăvoranu în timp. Poporul nostru nu ştie să aprecieze oamenii la justa lor valoare. Ştiu să aprecieze non-valori, persoane din astea efemere, de-o vară, de-un sezon.

Ce lucruri neadevărate spun eu? Cumva eu inventez lucruri? Am eu vreun folos, îmi intră mie vreun milion de euro în buzunar? Fac treaba asta pentru că este în simţul meu civic! Sunt un om foarte deştept şi mor aşa când văd numai minciună!

Ce spune Oana Zăvoranu despre procesul pierdut în primă instanță cu partenera lui Marius Elisei

Să vă mai spun ceva! Eu din YouTube nici măcar un cameraman nu pot să îmi plătesc. Eu nu am avut nevoie să îmi fac YouTube pentru bani. Voi le îmbogăţiţi pe toate habarnistele astea, uitându-vă în gura lor şi crezând ce fac ele!

Chiar ieri am întrebat într-un story cu ce se ocupă Peppa Pig. Care este meseria ei? Ce ştie ea să facă? Nu îmi vine să cred cât timp au astea să stea pe Instagram. Story peste story, explică, îşi dau tratate de psihologie… Cine? Astea sunt nimeni!”, a mai spus Oana Zăvoranu.

 





Adauga un comentariu