Prima pagină » Eveniment-Social » Observatorul Astronomic din Iași s-a redeschis către public după mulți ani. Iată ce puteți vedea prin noul telescop – GALERIE FOTO

Observatorul Astronomic din Iași s-a redeschis către public după mulți ani. Iată ce puteți vedea prin noul telescop – GALERIE FOTO

02 oct. 2023, 02:00,
Ștefana Șovea, în Eveniment-Social

S-a redeschis Observatorul Astronomic ce aparține de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). După mulți ani în care a fost închis publicului, acesta a fost redat ieșenilor, fiind reabilitat și dotat cu aparate moderne de ultimă oră

Precizăm faptul că s-au păstrat funcțiunile inițiale ale clădirii, cele de cercetare atmosferică și spațială, fiind amenajate noi spații de laboratoare, unde vor fi instalate echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai moderne existente la această dată în lume.

S-a redeschis Observatorul Astronomic

 o poză de la Observatorul Astronomic

Ieșenii pot vedea cerul în toată splendoarea lui

Gândit iniţial ca laborator de astronomie pentru Facultatea de Matematică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, observatorul ieșean, al doilea din ţară, după cel înfiinţat la Bucureşti, a fost considerat, multă vreme, drept cel mai modern din Europa.

În anul 2013 a fost închis din cauza degradării fizice, iar clădirea a fost complet renovată datorită eforturilor făcute de conducerea UAIC. Observatorul și-a păstrat funcțiunile inițiale, cele de cercetare atmosferică și spațială, fiind amenajate noi spații de laboratoare, unde vor fi instalate echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai moderne existente la această dată în lume.

„Observatorul a funcţionat, în prima etapă, ca bază de cercetare ştiinţifică a Facultăţii de Matematică a universităţii noastre. Cercetare științifică, activitate didactică până în 2013, când din cauza stării de degradare a fost închis. În anul 2016 am mers la Bucureşti, la CNI, cu 4 dosare pentru 4 obiective, să le înscriem pe listă. A urmat perioada consumatoare de timp, cu avize, proiecte, contestaţii, licitaţii, iar contestaţii. În final, în 2020 au început lucrările de restaurare.

Destinaţia finală este şi destinaţia iniţială, ce era când a fost conceput, bază de cercetare, bază de activităţi didactice. Vom pune un program săptămânal, cu o durată de două, trei ore iniţial, prin care vizitatorii să poată veni nestingheriţi şi să observe spaţiul cosmic”, a spus prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Telescop de ultimă generație, în valoare de 200.000 de euro

o poză de la Observatorul Astronomic

Observațiile astronomice de seară se fac de la lăsarea întunericului, doar dacă cerul este senin

A fost achiziționat și montat, la Observatorul Astronomic, un telescop de ultimă generație, unul dintre cele mai performante existente în țară. În valoare de aproximativ 200.000 de euro, acesta poate fi manevrat de la distanță, poate fi utilizat în studiul asteroizilor, al deșeurilor spațiale și al straturilor înalte ale atmosferei.

Ieșenii pasionați de astronomie pot vedea luna, stele, planete, stele duble, roiuri stelare și câteva nebuloase. Observațiile astronomice de seară se fac de la lăsarea întunericului, doar dacă cerul este senin.

„Se pot vedea o mulțime de obiecte cerești, planetele, stelele, bineînțeles, și o mulțime de nebuloase. Se pot observa și alte obiecte, asteroizi, comete, se pot studia traiectoriile, se pot analiza spectrul stelelor și multe altele. Dacă dorim să vizualizăm nebuloase, avem nevoie de timp de expunere pentru a le putea vedea în adevărata lor splendoare”, declară prof. dr. Cătălin Galeș în legătură cu Observatorul Astronomic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *