Omagiu adus luptei grănicerilor de la Mălini și căpitanului Vasile Teodoreanu

În ajunul ruperii alianței cu Germania, dispozitivul român din nordul Moldovei era format din subunități de grăniceri și vânători de munte dispuse pe aliniamentele Câmpulung – Vama – Valea Seacă – Mălini, sprijinind rezistența pe râul Moldova. Compania 11 Grăniceri (Regimentul 6 Grăniceri), sub comanda cpt. Vasile Teodoreanu, se afla între două companii germane, cu în spate artilerie și pionieri germani și un câmp de mine antiinfanterie. În seara de 23 august 1944, Regimentul 6 a fost înlocuit în sector de Regimentul 3 Grăniceri, însă Compania 11 a rămas pe loc, fiind subordonată operativ noului regiment din dispozitiv.

La ora 23:30, colonelul Nistor Teodorescu a emis ordinul: dezarmarea elementelor germane din sector, în conformitate cu întoarcerea armelor anunțată de Regele Mihai. Subunitățile de grăniceri au început executarea prin surprindere în noaptea de 23/24 august.

Misiunea

Compania 11 trebuia să rupă contactul, să străpungă dispozitivul german și să ajungă pe direcția Drăceni – Valea Seacă, la liniile Regimentului 3 Grăniceri, înainte ca adversarul să-și reconfigureze apărarea în noul context.

Execuția – “Lupta pe întuneric”

Atacul s-a declanșat în noapte, pe întuneric, cu luptă corp la corp în primul eșalon. Profitând de confuzia inițială a germanilor (care au crezut că sunt atacați de sovietici), grănicerii au neutralizat piese de artilerie, au scos închizătoare de la tunuri și au înaintat spre liziera pădurii de brazi dinspre Poiana Mărului. Dimineața, superioritatea numerică inamică s-a făcut simțită; când muniția s-a terminat, grănicerii au continuat apărarea cu patul armei și baioneta. Căpitanul Teodoreanu a fost rănit la cap în cursul încăierărilor.

Prinderea și martiriul comandantului Companiei 11 – versiuni concordante și diferențe

Supraviețuitorii Companiei 11 au fost capturați în masă; căpitanul a fost legat și urcat pe atașul unei motociclete către Borca. De aici, sursele converg asupra ideii de tortură și execuție sumară, dar diferă în detalii. Conform unei sinteze istorice bazate pe mărturia plt. adj. (r) Virgil Ștefănescu și pe lucrări de referință, cpt. Teodoreanu a fost schingiuit, apoi împușcat în zorii de 24 august și spânzurat cu capul în jos de o creangă de brad, în fața primăriei, pentru intimidarea populației locale. Trupul a fost dat jos de un localnic (Ion Grigoroaia), înhumat inițial în zonă, iar ulterior osemintele i-au fost strămutate la Cimitirul Militar Ghencea.

O relatare oficială locală (Primăria Mălini) confirmă linia de forță a evenimentelor: capturare, tortură, expunerea publică a cadavrului prin spânzurare peste drum de primărie, urmată de înhumare provizorie la biserica din Poiana Mărului și strămutare postbelică la Ghencea. Aceeași sursă indică amploarea luptei: “câteva sute de nemți” în dispozitivul advers și pierderi grele de ambele părți.

Toate sursele consistente atestă tortura, execuția extrajudiciară și spânzurarea demonstrativă a căpitanului în dimineața de 24 august 1944; divergențele vizează succesiunea exactă (împușcare înainte ori după spânzurare) și locul precis al primei înhumări.

 Bătălia pe valea Suhei și în defileu – 24–28 august 1944

Luptele au continuat pe direcția Mălini – Suha (Iesle) – Borca, cu puncte de rezistență germane amenajate pe înălțimile ce dominau șoseaua și în curbele strânse ale defileului (“Drumul Talienilor” din masivul Stânișoara), teren ideal pentru foc încrucișat și ambuscade. Atacurile au fost reluate succesiv, cu manevre de flancare, până la împingerea adversarului spre interiorul defileului și apoi spre Borca. Ultimele rezistențe în zona fabricii de cherestea au fost înfrânte în dimineața de 27 august; în 27–28 august, grănicerii au spart poziții adăpostite “în fiecare stâncă și capac” de pe serpentine.

Topografia sectorului (pasul Stânișoara/Drumul Talienilor) explică de ce lupta a degenerat în duel de poziții, cu “metru cu metru” câștigat sub foc. Traseul istoric, consolidat în anii ’30 ca drum strategic de culme, coboară abrupt spre Borca, într-un relief cu văi adânci și versanți împăduriți – un “canal de foc” pentru orice coloană prinsă în serpentine.

Pierderi și prizonieri

În noaptea de 23/24 august și în ziua de 24 august, subunitățile de grăniceri din dispozitivul col. Teodorescu au scos din luptă câteva sute de militari germani (peste 300 conform sintezelor militare) și au capturat materiale de război, apoi au colaborat cu unități sovietice pentru curățarea văii Moldovei. Prizonierii români (din rândul Companiei 11 și al altor subunități) au fost transportați gradual spre vest și internați în Germania, revenind ulterior în țară odată cu repatrierile organizate de Armata SUA.

 Onoruri și memorie

Pentru faptele sale, căpitanul Vasile Teodoreanu a primit post-mortem Ordinul “Steaua României” (cl. a V-a, cu spade) și Ordinul “Coroana României” (cl. a IV-a, cu spade). La poalele Munților Stânișoarei, în Văleni-Stânișoara (comuna Mălini), a fost ridicat un monument dedicat ostașilor Regimentului 3 Grăniceri și ai Batalionului 1 și Companiei 11 din Regimentul 6 Grăniceri – inaugurat la 22 august 1964 și reconstruit în 2013 din inițiativa Primăriei Mălini.

Linia tradițiilor grănicerești – precizare necesară

Arhivele Militare Naționale confirmă existența “Brigăzii 3 Grăniceri «Mălini», Iași” (fond 2465) în secolul XX, cu succesiune de documente până în anii 1970. După 1990, trupele de grăniceri au fost transformate, iar în 2002 atribuțiile de pază a frontierei au fost preluate de Poliția de Frontieră, care conservă tradițiile grănicerești la nivel instituțional. La nivel local, memoria luptelor este păstrată prin monumentul de la Văleni-Stânișoara și prin activitatea autorităților și comunității din Mălini.

 “Ultimul ordin”

În zorii de 24 august, în poiana de brazi, după ore de luptă și alergări prin fum de praf de pușcă, Compania 11 nu mai avea gloanțe. “Cu baioneta înainte!” a rămas reflex, nu comandă – iar fibra subțire a oțelului a întâlnit pieptul alamelor germane. Când a venit prăbușirea, căpitanul era încă în picioare.

A urmat prizonieratul, funia, mulțimea adusă cu forța. Spânzurat în fața primăriei, cu tresele aruncate la pământ, ofițerul a rămas, pentru cei de față, definiția curajului. Un țăran a rupt cercul fricii, l-a dat jos din ștreang și i-a făcut loc creștinesc. Peste ani, sub marmura de la Ghencea, numele “Vasile Teodoreanu” e liniștea după furtună; iar sus, în serpentinele Stânișoarei, betonul monumentului stă de gardă în locul Companiei 11.

A transmis către BZI dr. ing. Leonard Constantin Stafie.