Economic Local

Omul de afaceri ieșean Tiberiu Stoian caută hârtie pe alte continente după ce Rusia a sistat comenzile. ”Făceam afaceri și cu rușii, și cu americanii”

Publicat: 01 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Omul de afaceri ieșean Tiberiu Stoian caută hârtie pe alte continente după ce Rusia a sistat comenzile. Făceam afaceri și cu rușii și cu americanii
Omul de afaceri Tiberiu Stoian nu se mai poate aproviziona cu materie primă din Rusia, după ce țara a sistat comenzile din România

Omul de afaceri ieșean Tiberiu Stoian este nevoit să caute furnizori de hârtie după ce Rusia a sistat comenzile, din cauza războiului din Ucraina. Ieșeanul importa 25 la sută din materia primă din Rusia, iar, acum, caută hârtie pe alte continente

Tiberiu Stoian, omul de afaceri ieșean care a fondat fabrica de ambalaje Exonia, se confruntă cu probleme privind materia primă. Compania Exonia a primit notificări de la toți furnizorii din Rusia că au sistat procesarea comenzilor pentru România, din cauza conflictului din Ucraina, care nu mai permite tranzitul feroviar prin această zonă. Exonia importa din Rusia 25 la sută din totalul materiei prime. Mai mult, prețul a crescut cu 125 la sută în ultimul an, la fel și cererea din partea producătorilor de ambalaje, iar compania se așteaptă ca prețurile la hârtie să crească și majorările vor fi transferate în prețul final. Tiberiu Stoian caută soluții pentru a acoperi necesarul de hârtie.

”Nu știu cât o să dureze această situație și nu știu cum să tratăm problema. Nu înseamnă puțin 25 la sută, materia primă ce venea din Rusia. Ieri am avut o discuție cu un furnizor din Finlanda și încercăm să discutăm și cu ceilalți furnizori de materie primă. Cererea oricum era în creștere pe acest segment, iar, acum, vine și problema asta… Vine cu o presiune mai mare pe furnizorii europeni, care nu pot să producă mai mult, pentru că nu au capacitate pentru a acoperi o cerere mai mare, fapt care este destul de complicat”, spune Tiberiu Stoian, fondatorul Exonia.

Omul de afaceri Tiberiu Stoian caută furnizori noi de hârtie

Omul de afaceri exportă ambalaje din hârtie în Statele Unite ale Americii, iar materia primă, dacă ar fi nevoit să o cumpere din această țară, ar fi mai scumpă din cauza prețului mai mare pentru transport.

”Am început niște discuții cu un furnizor american. Dacă ar fi să aducem de acolo, înseamnă să plătim de două ori transportul. O dată pentru materia primă, hârtia, și o dată pentru ambalajele trimise în SUA. Încercăm să găsim soluții poate la cei din America de Sud. Distanța e mare și presupune timp de aprovizionare mare-2 luni, ca să ajungă la noi! Ce mi se părea necorespunzător și scump e acum rezonabil. Înainte de război făceam afaceri și cu rușii, și americanii (n.r. – râde). Încerc sa privesc cu detașare această situație și nu cu îngrijorare, dar soluții trebuie să găsim, pentru că noi, într-un an și jumătate, vom construi încă două fabrici de ambalaje și clar vom avea nevoie de mai multă materie primă”, mai spune Tiberiu Stoian.

Patronul din Iași a primit o ofertă din partea unui fond de investiții din Kuweit, care a vrut să cumpere afacerea cu 10 milioane de euro, dar a refuzat-o.

Tiberiu Stoian: ”Americanii consideră că Putin are un comportament destul de aberant”

Antreprenorul ieșean susține că, și când a încercat să comande, anul trecut, mai multă materie primă, nu a reușit din cauza cererii foarte mari din piață. Stocurile fabricii Exonia ajung pentru 4-6 luni.

”Cererea pentru hârtie este mare și degeaba comand 10 camioane la un furnizor, dacă el îmi dă doar 3 camioane. Înainte se comanda de pe o lună pe alta hârtie. Am încercat să comandam în decembrie pentru aprilie-mai, dar nu am putut comanda cât am fi vrut. Conflictul dintre Rusia și Ucraina este de anvergură mare și mă îndoiesc că o să se finalizeze curând. Mă refer aici la penalitățile pe care le va suporta Rusia. Eu cred că va fi reintrodusă în Swift, dar nu vor ridicate toate penalitățile. Nu sunt foarte optimist cu privire la reînceperea relațiilor cu furnizorii din Rusia. Pe termen scurt și mediu suntem OK. Vom vedea pe termen lung ce soluții găsim”, explică Tiberiu Stoian, care este plecat în SUA pentru câteva zile.

Cum văd americanii situația din Ucraina?

”Majoritatea consideră că Putin are un comportament destul de aberant. Nu s-a pus problema la modul acesta, cu armele nucleare, cu Kim Jong-un (n.r.-liderul suprem al Coreei de Nord), dar Putin amenință cu arsenalul nuclear”, încheie Tiberiu Stoian, om de afaceri ieșean.

Un afacerist ucrainean, stabilit la Iași, a discutat cu reporterii BZI despre situația din Ucraina.

În compania Exonia sunt peste 200 de salariați. Omul de afaceri ieșean Tiberiu Stoian a demarat recrutările de personal în anul 2021.

Adauga un comentariu