Ora de iarnă 2020. Vara este pe sfârșite, iar curând vom da ceasurile înapoi și vom trece la ora de iarnă. Afară se va întuneca tot mai devreme până când vom ajunge să vedem ora 16.00 pe ceas, și beznă pe fereastră. La fel ca în fiecare an, și acum, trecerea la ora de iarnă se va face în ultimul weekend din luna octombrie. Trecerea la ora de iarnă se întâmplă atunci când ziua devine mai scurtă și noaptea devine mai lungă.
Ora de iarnă 2020. Când se dă ceasul înapoi în acest an
Anul acesta, trecerea la ora de iarnă, care este ora standard, se va face în noaptea de 24 spre 25 octombrie. În ultimul weekend din lună, ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 04.00 va deveni ora 03.00.
Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. Astfel, la ora de vară, ceasul de dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă. Ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar 4:00 devine ora 3:00.
Nu știm cât vom mai avea parte de aceste schimbări, și dacă nu cumva se va renunța complet la ora de iarnă versus ora de vară.
În Comisia Europeană s-a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, lăsând la latitudinea statelor membre să decidă dacă vor să păstreze permanent ora de vară sau ora de iarnă.
Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.
Țările care fac parte din Uniunea Europeană au datoria de a informeze Comisia cu privire la alegerea făcută, până anul viitor în luna aprilie.
Cum ne afectează schimbarea orei?
Conform unor păreri ştiinţifice, trecerea de la o oră la alta, indiferent că e vorba de cea de vară ori cea de iarnă, are consecinţe destul de serioase asupra organismului uman. Cu alte cuvinte, ne deranjează ritmul biologic.
„Constatam în fiecare an că trecem prin astfel de schimbări şi ne referim întotdeauna la ora de iarnă. Dar ar trebui să nu scăpăm din vedere faptul că trecem de fapt printr-un proces de adaptare la sezonul rece şi că de fapt acesta provoacă schimbări. Noi funcţionăm după lumina solară şi în momentul în care se scurtează ziua ne simţim mai obosiţi sau chiar avem deficit de atenţie”, a spus Lorena Diaconescu, psiholog.
Schimbarea care se face de două ori pe an e suficientă pentru a ne da ritmul peste cap.
„E o iluzie că dormim mai mult, asta se întâmplă într-o singură noapte. Cred că ar trebui să acordăm mai multă atenţie calităţii somnului şi să încercăm să cuprindem acele ore în care într-adevăr se refac circuitele nervoase – intervalul între 10 seara şi 3 dimineaţa. Tot ce se întâmplă după 3 dimineaţă este somnul de frumuseţe. Şi acela este important, evident, dar ar trebui totuşi să folosim timpul în care să ne odihnim.
„Eu i-aş sfătui pe părinţii de copii şi de adolescenţi să profite de acest moment pentru reglarea orei în care se desfăşoară somnul copiilor. Ştim, ei vor să stea mai mult. Ceea ce putem să facem acum este să le spunem: te vei culca în acelaşi timp ca şi aseară. Dar nu va fi ora 11, va fi ora 10”, a menţionat Lorena Diaconescu.
Ora de iarna 2020 – Curiozități
Ştiai că?…
… România a acceptat ora de vară în anul 1932?
… de mai bine de 100 de ani, în întreaga lume, se foloseşte acest mecanism prin care, de două ori pe an, şi anume primăvară şi toamna, se schimbă ora?
… iniţiativa schimbării orei îi aparţine lui Benjamin Franklin? Încerc să găsească o modalitate de a economisi energia electrică în Paris.
… ideea schimbării orei a fost acceptată pentru prima dată de către Germania şi Austro-Ungaria, în anul 1916. România a aderat după numai un an.
… dacă o pereche de gemeni se naşte în noaptea când se trece la ora de iarnă, se schimbă ordinea naşterii. Dacă unul se naşte la 3:55, iar altul după 10 minute, prin schimbare, rezultă că al doilea e la 3.05.