Prima pagină » International » Organizaţia Amnesty International a acuzat din nou Israelul că a folosit proiectile cu fosfor alb
Organizaţia Amnesty International a acuzat din nou Israelul că a folosit proiectile cu fosfor alb

Organizaţia Amnesty International a acuzat din nou Israelul că a folosit proiectile cu fosfor alb

31 oct. 2023, 17:00,
în International

Organizaţia Amnesty International a acuzat marți, 31 octombrie, Israelul că a folosit proiectile cu fosfor alb în bombardamentele pe care le-a lansat în sudul Libanului în ultimele săptămâni, iar unul dintre aceste atacuri, cel împotriva oraşului Dhayra, trebuie investigat drept „crimă de război” întrucât este vorba despre „folosirea nediscriminatorie” a unei arme interzise asupra obiectivelor civile, scrie agenţia EFE.

„Armata israeliană a lansat proiectile de artilerie care conţin fosfor alb”

Organizaţia de apărare a drepturilor omului semnalează într-un comunicat că experţii săi au analizat imagini video şi fotografii ale atacului, au intervievat martori şi membri ai personalului sanitar care au acordat primul ajutor răniţilor şi au constatat folosirea acestui tip de muniţii într-un bombardament din 16 octombrie împotriva populaţiei libaneze.

„Armata israeliană a lansat proiectile de artilerie care conţin fosfor alb, o armă incendiară, în operaţiuni la frontiera sudică a Libanului, între 10 şi 16 octombrie (…)

Un atac asupra oraşului Dhayra, din 6 octombrie, trebuie investigat drept crimă de război întrucât a fost un atac nediscriminatoriu care a rănit cel puţin nouă civili şi a afectat obiective civile, prin urmare a fost ilegal”, arată Amnesty International, conform agenției EFE, citată de Agerpres.

În plus, Amnesty International afirmă că a strâns probe care arată folosirea acestui tip ce muniţii de către Israel în cel puţin alte trei situaţii în sudul Libanului, zonă în care armata israeliană se confruntă cu gruparea pro-iraniană Hezbollah după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Fosforul alb este o substanţă chimică folosită ca muniţie în bombe, proiectile de artilerie şi rachete şi care se aprinde de îndată ce este expusă la oxigen, reacţia chimică rezultată generând o temperatură de 815 grade Celsius. Aceste muniţii incendiare produc, de asemenea, un fum dens şi toxic.

În 12 octombrie, ONG-ul Human Rights Watch (HRW) a denunţat, de asemenea, folosirea fosforului alb de către armata israeliană atât în Fâşia Gaza, cât şi în Liban.

Săptămâna trecută, Israelul a criticat Amnesty International, spunând că este „părtinitoare”, după ce grupul de apărare a drepturilor a afirmat într-o declarație că „încălcările grave ale dreptului umanitar internațional, inclusiv crimele de război, comise de toate părțile implicate în conflict, continuă fără încetare”, a scris POLITICO.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie
Un detaliu tulburator a fost găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Moartea acesteia, la doar 40 de ani, a provocat un val de reacții în rândul celor care au cunoscut-o. Noi informații despre ultimele momente ale fostei vedete au apărut după ce apropiații au vorbit despre obiectul pe care femeia l-ar fi luat cu ea în […]
Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 septembrie 2026
15 septembrie 2026