Pacienții de la IRO Iași și-au spus nemulțumirile, dar și-au exprimat și recunoștința față de personalul medical prin intermediul chestionarelor de satisfacție. Astfel, dacă o parte dintre bolnavi au precizat că nu sunt pe deplin mulțumiți de atitudinea medicilor, de mâncarea primită pe timpul internării sau de numărul locurilor de parcare, au fost și pacienți care au apreciat condițiile și personalul medical de la IRO Iași
În perioada 1 august 2023 – 31 decembrie 2023, au fost externați din internare continuă 3.869 de bolnavi oncologici. Dintre aceștia, 2.421 au comunicat numărul de telefon și au primit SMS-uri din partea IRO Iași, pentru a-și exprima satisfacția față de serviciile medicale. Trebuie precizat că doar 15,5 la sută, respectiv 377 de pacienți, au completat chestionarul.
Conform analizei chestionarelor online, 342 de pacienți s-au arătat foarte mulțumiți de personalul medical, 28 s-au declarat mulțumiți, iar 7 nemulțumiți. În ceea ce privește calitatea serviciilor oferite de asistentele medicale, 304 pacienți au fost foarte mulțumiți, 66 mulțumiți, iar 7 nemulțumiți.
Foarte mulți pacienți, mai precis 324, s-au arătat foarte mulțumiți de calitatea informării medicale oferite de specialiștii din cadrul IRO Iași, 40 au transmis că aceasta este satisfăcătoare, iar 13 – nesatisfăcătoare. Referitor la timpul de așteptare de la primul diagnostic până la începerea unui tratament specific oncologic (fie chimioterapie, fie tratament chirurgical sau radioterapic), 292 de pacienți au precizat că au așteptat o lună, 39 au așteptat 2 luni, 19 au avut de așteptat mai multe luni, iar 27 de pacienți au precizat că au fost nevoiți să aștepte 3 luni până la începerea tratamentului.
Din totalul de 377 de persoane care au completat chestionarul de satisfacție, 372 au precizat că nu au fost victimele unei situații care este incompatibilă cu etica profesiei medicale, doar 5 menționând că angajații IRO Iași nu au dat dovadă de etică.
Aglomerația din ambulatoriu îi afectează pe pacienții oncologici
Pacienții au indicat în chestionarele completate ce schimbări și-ar dori să se realizeze în cadrul unității medicale. Astfel, din cei 377 de pacienți, patru au evidențiat aglomerația din ambulatoriul unității medicale. Și reporterii BZI au atras atenția, în mai multe articole, asupra aglomerației din cadrul ambulatoriului IRO Iași.
„În spațiul unde se țin consultații, este aglomerat, pacienții nu poartă mască, am auzit că va fi o reorganizare a ambulatoriului, reguli mai stricte și pentru pacienți. Nu știu cum, căci spațiul e mult prea mic la numărul de consultații și pacienți”, a menționat un pacient în chestionarul de satisfacție.
„Ar fi necesară o mai bună organizare a serviciului ambulatoriu de la parter, fără timpi de așteptare mari, fără aglomerație”, a transmis un alt pacient.
Aglomerația din ambulatoriul IRO Iași îi nemulțumește pe pacienți.
„Este foarte aglomerat în ambulatoriul spitalului, o mai bună organizare a consultațiilor oncologice, medicii oncologi suprasolicitați”, a transmis un alt pacient.
Pacienții și-ar dori ca în ambulatoriul IRO Iași să fie dispuse mai multe scaune, încât bolnavii să nu mai fie nevoiți să aștepte în picioare să le vină rândul la consultații.
„Modalitatea de programare pentru consultații este dificilă și sunt necesare scaune mai multe în vecinătatea cabinetelor de consultații”, este părerea unui alt pacient oncologic.
Printre neajunsurile identificate de pacienți se numără și lipsa locurilor de parcare și faptul că accesul în parcarea unității medicale este direcționată de personalul de la pază.
„Parcarea în curtea spitalului pentru a face deplasarea cât mai scurta, în condițiile în care merg greu, a fost împiedicată de portari”, a precizat un pacient.
„Alimentație care lasă de dorit. Parcare condusă de cei de la security”, a fost recenzia unui alt pacient oncologic.
Pacienții de la IRO Iași și-au spus nemulțumirile la adresa personalului medical
Câțiva dintre pacienții externați în perioada 1 august 2023 – 31 decembrie 2023 au precizat că între personalul medical și bolnavi ar trebui să existe o comunicare mai eficientă.
„Comunicarea medic sau asistent – pacient trebuie îmbunătățită; informația către pacient incompletă”, a fost părerea unui pacient.
De asemenea, pacienții și-ar dori ca medicii să le explice mai în amănunt diagnosticul.
„Doctorii să fie mai expliciți cu pacienții cu privire la diagnostic care se pune”, a transmis un alt pacient al IRO Iași.
„Dorim mai multă răbdare cu pacienții din partea asistenților medicali (aprox. 25%). Operația a fost programată la 1 lună după consultație și realizată la mai puțin cu 2 săptămâni prin grija deosebită a medicului chirurg”, a fost părerea unui pacient oncologic externat în perioada 1 august 2023 – 31 decembrie 2023.
Au fost însă și pacienți care au avut doar cuvinte de laudă la adresa medicilor, personalului de la IRO Iași, fiind foarte mulțumiți și de condițiile din cadrul unității medicale.
„Totul a fost bine! Amabilitate și din partea medicilor și din partea celorlalți angajați”, a precizat un pacient în chestionarul de satisfacție.
„Mulțumesc din suflet întregii echipe medicale, respectiv dr…care au efectuat actul medical și tratamentul postoperator. De asemenea, am fost mulțumit de empatia asistentelor medicale, a infirmierelor și a personalului auxiliar față de bolnavii internați. Toată cinstea și prețuirea mea întregului colectiv de la IRO Iași”, a transmis un pacient oncologic.
„Profesionalismul de care au dat dovada tot personalul specializat este remarcabil…Vă mulțumesc din toată inima”, a fost părerea unui alt pacient.
Ce măsuri a luat conducerea IRO Iași
Deoarece au fost și câțiva pacienți care au precizat în chestionarele de satisfacție că mâncarea oferită pacienților nu are gust, nu este variată și că sunt nemulțumiți de husele saltelelor, precum și de amplasarea butoanelor de panică, conducerea IRO Iași a luat o serie de măsuri care să îmbunătățească condițiile din cadrul unității medicale.
„În urma analizei chestionarelor, s-au luat următoarele măsuri: Igienizare printr-un proiect PNRR a ambulatoriului integrat, repoziționarea cabinetelor din ambulatoriu și mărirea spațiilor de așteptare; Mai multe posibilități de programare: direct la medicul curant, la biroul de relații cu publicul, prin telefon sau email, on-line pe site-ul wwww.iroiasi.ro; Specificații noi pentru licitația de servicii catering lansată pe site-ul e-licitatie.ro (SEAP); Licitație nouă lansată pentru servicii de pază pe site-ul e-licitatie.ro (SEAP); Instruire cu personalul medical referitor la îmbunătățirea comunicării între aceștia și pacienți/aparținători”, au transmis reprezentanții IRO Iași.
Aglomeratia din Triaj este de la faptul ca medicii nu respecta programul de consultatii. Bolnavii sunt programati de la 8 dimineata, iar medicii vin la cabinete abia pe la 12….Deci? Lumea se aduna si asteapta.
Cred ca este un spital modern dar cu insuficiente resurse pentru gstionare tuturor cazurilor oncologice care sunt din ce in ce mai multe: spatii putine si mici pentru ambulator ( avand in vedere ca multi pacienti vin insotiti), personal medical putin si suprasolicitat din care cauza inceperea procedurilor medicale este impinsa la limita, suprasolicitarea aparaturii care se defecteaza de foarte multe ori. De remarcat profesionalismul tuturor si o nota in plus ca nu se pretinde/primeste spaga pentru actul medical!
Poate mai este vreun iro…cel vizitat de noi e cimitir nu spital și se da șpagă doar să te taie și sa te omoare ca de vindecat nu ai nici șansă când vii cu o boala și pleci cu 3…
Poate mai este vreun iro…cel vizitat de noi e cimitir nu spital și se da șpagă doar să te taie și sa te omoare ca de vindecat nu ai nici șansă când vii cu o boala și pleci cu 3…
Poate mai este vreun iro…cel vizitat de noi e cimitir nu spital și se da șpagă doar să te taie și sa te omoare ca de vindecat nu ai nici șansă când vii cu o boala și pleci cu 3…
Poate mai este vreun iro…cel vizitat de noi e cimitir nu spital și se da șpagă doar să te taie și sa te omoare ca de vindecat nu ai nici șansă când vii cu o boala și pleci cu 3…
Poate mai este vreun iro…cel vizitat de noi e cimitir nu spital și se da șpagă doar să te taie și sa te omoare ca de vindecat nu ai nici șansă când vii cu o boala și pleci cu 3…
mai taie din ele, si vezi ca nu ti se cere spaga, le infloresti mult