Prima pagină » Local » IRO Iași face angajări masive! S-au scos la concurs 37 de posturi vacante

IRO Iași face angajări masive! S-au scos la concurs 37 de posturi vacante

03 feb. 2024, 02:00, 4 ,
Codruța ȘOROAGĂ, în Local

Institutul Regional de Oncologie Iași face angajări masive, fiind scoase la concurs 37 de posturi vacante, care vor fi ocupate până la finalul lunii februarie 2024. Dintre acestea, 34 sunt posturi contractual vacante pe perioada nedeterminată, iar 3 sunt contractual temporar vacante pe perioadă determinată

Persoanele care doresc să ocupe unul dintre cele 37 de posturi vacante pot să-și depună dosarele de înscriere la concurs în termen de 10 zile lucrătoare (02-15 februarie 2024) și de 5 zile lucrătoare (02-08 februarie 2024) de la data publicării anunţului, la Biroul Resurse Umane din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași, str. G-ral Henri Mathias Berthelot, nr. 2-4, telefon 0374278810, interior 543, de luni până vineri, între orele 8.30 – 14.00. Proba scrisă se va desfășura în data de 28 februarie 2024, ora 8.00, iar interviul și proba practică vor avea loc pe 5 martie 2024, ora 8.00. Toate probele se vor desfășura în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași.

IRO Iași face angajări masive! Ce posturi au fost scoase la concurs?

Unitatea medicală dorește să angajeze un psiholog practician pentru Secția de Îngrijiri Paliative. Pentru acest post, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice. Astfel, aceștia trebuie să aibă specializarea psihologie clinică și autorizație de liberă practică, eliberată de Colegiul Psihologilor, pentru treapta de psiholog practicant autonom. Totodată, candidații care își doresc să ocupe acest post trebuie să aibă și minimum un an de vechime în specialitatea studiilor.

În această perioadă, IRO Iași vrea să angajeze și un fizician cu studii superioare în fizica medicală, cu o vechime de minim 2 ani, pentru Laboratorul de Medicină Nucleară. Angajări se vor face și pentru Secția Clinică Chirurgie Oncologică I, unde a fost scos la concurs un post de asistent medical generalist. Pentru a ocupa acest post, candidații trebuie să aibă studii postliceale și minim 6 luni de vechime. La concurs a fost scos și un post de asistent medical principal generalist, studii postliceale, cu minim 5 ani de vechime, pentru Secția Clinică Chirurgie Oncologică II. IRO Iași dorește să angajeze și un asistent medical generalist, studii postliceale, cu minim 6 luni de vechime, pentru Secția Clinică Oncologie Medicală. De asemenea, se dorește să se angajeze și un asistent medical debutant generalist, studii postliceale, fără vechime, în cadrul Secției Clinice Hematologie – Compartiment Transplant Medular.

Pentru Secția de Îngrijiri Paliative a fost scos la concurs și un post de asistent medical generalist, studii superioare, cu minim 6 luni de vechime. În cadrul Secției Clinice Anestezie Terapie Intensivă se dorește angajarea a doi asistenți medicali debutanți generaliști, cu studii superioare, fără vechime. IRO Iași a scos la concurs un post de asistent medical debutant generalist, studii superioare, fără vechime, pentru Secția Clinică Anestezie Terapie Intensivă, cu sarcini în Laboratorul de Endoscopie Digestivă Diagnostică și Terapeutică.

IRO Iași vrea să angajeze 10 infirmieri

asistent medicale care tine in mana o seringa

Proba scrisă a concursului se va desfășura în data de 28 februarie 2024, ora 8.00

IRO Iași dorește să angajeze și un tehnician de farmacie principal, studii superioare, cu minim 5 ani de vechime, în cadrul Farmaciei. Unitatea medicală dorește să angajeze și doi asistenți medicali de radiologie, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, precum și un asistent medical debutant de radiologie, studii postliceale, fără vechime, pentru Laboratorul de Radioterapie.

La concurs a fost scos și un post de asistent medical de radiologie, studii postliceale, cu minim 6 luni de vechime, pentru Laboratorul de Medicină Nucleară, precum și un post de asistent medical generalist, studii postliceale, cu minim 6 luni de vechime, pentru Laboratorul de Endoscopie Bronșică, dar și unul de asistent medical debutant de laborator, studii postliceale, fără vechime, pentru Serviciul de Anatomie Patologică. IRO Iași organizează concurs și pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist, studii postliceale, cu minim 6 luni de, pentru Ambulatoriul Integrat, cu cabinete în specialitate, un post de asistent medical debutant generalist, studii postliceale, fără vechime, pentru Ambulatoriul de specialitate, dar și un post de asistent medical principal generalist, studii postliceale, cu minim 5 ani de vechime, pentru Spitalizare de zi.

La concursul care va avea loc în cea de-a doua parte a lunii februarie se dorește angajarea și a 10 infirmieri, cu minim studii generale, cu minim 6 luni de vechime în activitate. În cadrul angajărilor masive pe care le face IRO Iași au fost scoase la concurs două posturi de registrator medical debutant și două posturi de brancardier.

Comentarii
  • Dai șpagă intri,nu dai șpagă,pierzi timpul degeaba!!!
    Au mai fost concursuri și anul trecut -112 posturi,acum doi ani -93de posturi -raspuns sugestiv de la cineva din interior „pot să fie si o mie de posturi, dacă nu vorbești cu cine trebuie nu intri” „astăzi este prea târziu,ieri am rezolvat ultimul post”!!(discuții din faza depunerii dosarului de înscriere)!!!

  • SUNT PENTRU RUDELE MANAGERII POSTURILE MERGETI INTREBATI SI AFLATI SI ALE CUI SUNT DINAINTE DE CONCURS

  • 15 _20 mii EUR.

  • ar da nulti banii de pilaraie dar n au cui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *