Prima pagină » International » Parchetul European a pus sechestru pe bunuri din România în valoare de 2,4 milioane de euro
Parchetul European a pus sechestru pe bunuri din România în valoare de 2,4 milioane de euro

Parchetul European a pus sechestru pe bunuri din România în valoare de 2,4 milioane de euro

25 mart. 2024, 17:20,
în International

Procurorii români din subordinea Parchetului European au dispus confiscarea unor bunuri în valoare de 2,4 milioane de euro de la un suspect vizat de o anchetă a procurorilor din Bologna privind trafic transfrontalier de combustibil, potrivit unui comunicat emis luni de Parchetul European.

Suma se adaugă unei alte confiscări anteriore făcute în Italia, în valoare de 19,9 milioane de euro, care nu acoperă însă prejudiciul total estimat la 92 de milioane de euro.

„Din acest motiv, când procurorii delegați din Bologna au găsit bunuri ale unui suspect în România, au solicitat colegilor din București să le confiște, lucru îndeplinit cu promptitudine, datorită modelului operațional al Parchetului European ca birou unic”, precizează Parchetul European.

Ca urmare a solicitării procurorilor italieni, a fost dispus sechestru pe 18 proprietăți din România ale suspectului, au fost înghețate 14 conturi bancare, precum şi participaţii în societăţi româneşti care activează în domeniul imobiliar şi în sectorul comercializării de carburanţi, toate cu o valoare totală combinată de 2,4 milioane de euro.

Procurorii investighează importuri frauduloase de combustibil în Italia

Trei cetățeni italieni sunt vizați de către ancheta demarată de procurorii din Bologna. Grupul infracțional activa din Dubai, Miami și Dubai.

„Aceştia sunt suspectaţi că au introdus pe teritoriul italian produse petroliere de la rafinării din Croaţia şi Slovenia pentru a le revinde ulterior la un preţ redus, folosind o serie de societăţi fantomă şi o societate-tampon. Potrivit anchetei, combustibilul era vândut unor societăţi din România şi din Regatul Unit şi apoi facturat unor societăţi fantomă italiene, toate administrate de membri ai organizaţiei criminale”, a mai transmis Parchetul European.

„Acest lucru a permis societăţii să revândă produse petrochimice la preţuri sub cele ale pieţei, prin intermediul a 17 benzinării fără marcă situate în provinciile Brescia, Ferrara, Lodi, Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia şi Verona – obţinând astfel un avantaj ilegal faţă de operatorii economici oneşti”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Schema a cauzat un prejudiciu administraţiei fiscale de peste 92 de milioane de euro, aferent impozitelor neplătite din 2016.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 august 2026
29 august 2026