Prima pagină » Actualitate » Părţi dintr-un cadavru uman, găsite în râul Mureş. Ar putea fi ale fetiţei de 7 ani care se afla cu mai multe persoane într-o ambarcaţiune care s-a răsturnat
Părţi dintr-un cadavru uman, găsite în râul Mureş. Ar putea fi ale fetiţei de 7 ani care se afla cu mai multe persoane într-o ambarcaţiune care s-a răsturnat

Părţi dintr-un cadavru uman, găsite în râul Mureş. Ar putea fi ale fetiţei de 7 ani care se afla cu mai multe persoane într-o ambarcaţiune care s-a răsturnat

16 aug. 2023, 22:20,
în Actualitate

Părţi dintr-un cadavru uman în stare avansată de putrefacţie au fost găsite, miercuri seară, în râul Mureş, în judeţul Arad. Acestea ar putea fi ale fetiţei de 7 ani care, în 30 aprilie, se afla cu mai multe persoane într-o ambarcaţiune care s-a răsturnat în râu. Alţi doi adulţi şi doi copii s-au înecat atunci, iar trupul fetiţei era de negăsit.

„La data de 16 august a.c., în jurul orei 18.43, poliţiştii Secţiei 2 Rurală Arad au fost sesizaţi despre prezenţa unui cadavru, la malul unei insule din râul Mureş, între localităţile Şeitin şi Nădlac. Cadavrul, în stare avansată de putrefacţie, urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii profilului genetic, în vederea identificării”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad, miercuri seară.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, unchiul fetiţei a confirmat că hainele găsite în apropierea rămăşiţelor de cadavru erau ale micuţei. Autorităţile o aşteaptă şi pe mamă la faţa locului, iar osemintele, în fapt un craniu de copil, vor fi preluate de medicii legişti pentru autopsie.

Opt oameni au ieşit atunci singuri din apă, iar un copil de trei ani a fost resuscitat

În 30 aprilie, o barcă în care se aflau 12 oameni s-a răsturnat în râul Mureş, în zona localităţii Periam Port din judeţul Timiş. Opt oameni au ieşit atunci singuri din apă, iar un copil de trei ani a fost resuscitat. În ciuda eforturilor, micuţul nu a putut fi salvat.

La cinci zile de la accident, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat, iubitul femeii care l-a pierdut pe copilaşul de 3 ani. După alte două zile, a fost scos din apă, în apropiere de Igriş, şi cadavrul unui alt adult, tatăl copiilor de 7 şi 10 ani, care au dispărut în apele râului. Trupul neînsufleţit al băieţelului de 10 ani a fost găsit după 8 zile de căutari, lângă Mako, în Ungaria. Fetiţa de 7 ani era de negăsit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026