Prima pagină » Local » Păstrați-vă calmul! Nu este decât un exercițiu de alarmare publică în caz de război!

Păstrați-vă calmul! Nu este decât un exercițiu de alarmare publică în caz de război!

28 feb. 2024, 10:01, 1 ,
în Local

Astăzi, 28 februarie a.c*, de Ziua Protecției Civile se desfășoară un exercițiu de alarmare publică din seria Miercurea sirenelor, conform unui anunț recent al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Astfel, miercuri, la ora 10.00, sirenele de alarmare publică vor fi acționate din nou în toate județele țării. În aceste condiții, cetățenii ar trebui să știe, pentru orice eventualitate, ce înseamnă alertele și unde ar trebui să se adăpostească în caz de pericol iminent.

Păstrați-vă calmul! Nu este decât un exercițiu de alarmare publică!

În toate județele țării se vor desfășura miercuri exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, potrivit unui comunicat de presă al IGSU.

Astfel, în intervalul orar 10:00 – 11:00, se vor testa și verifica din nou echipamentele din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă, adică vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național. Primul astfel de exercițiu a avut loc în august 2017.

Deși, există posibilitatea de a se crea un disconfort în spațiul public prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare, dorim să aducem la cunoștința cetățenilor că astfel de exerciții sunt necesare și benefice.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.

În acest sens, vă solicităm să nu intrați în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor.

Tipurile de alarme folosite de autorități în situațiile ce pun în pericol siguranța cetățenilor sunt reglementate, în momentul de față, prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.259/2006.

Discutăm despre: alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană și încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut”, scrie în actul normativ.

Alarma aeriană este compusă din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între ele.

Alarma la dezastre, aceasta este compusă din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din cinci sunete a opt secunde fiecare, cu pauză de cinci secunde între ele. Practic, acesta este semnalul ce va fi auzit de cetățeni în cadrul exercițiului național de săptămâna aceasta.

Prealarma aeriană este compusă din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din trei sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de șase secunde între ele.

Încetarea alarmei este compusă dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute. Dacă este vorba de sirene cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de un minut.

În orice situație de pericol, cetățenii se pot adăposti în mai multe categorii de clădiri.

În acest sens, Hotărârea Guvernului nr. 862/2016 stabilește la ce construcții este obligatorie existența adăposturilor de protecție civilă.

Printre altele, cetățenii se pot adăposti în subsolurile sediilor autorităților și instituțiilor publice locale, clădirilor de comerț, clădirilor de birouri, clădirilor de învățământ sau clădirilor pentru îngrijirea sănătății. Totodată, adăposturi de protecție civilă mai pot fi găsite în subsolurile clădirilor culturale, clădirilor hoteliere, clădirilor de locuit sau în stațiile de metrou.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Comentarii
  • Alti handicapati… in caz de fereasca D zeu ceva, suntem terminati… ce adaposturi, ce solutii de adapostire am avea la dispozitie… va cacati pe voi aiurea, va acoperiti de simulari fara rost. Puneti mana intai si faceti ce trebuie, apoi ne jucam de a v-ati ascunsa, sa avem unde ne ascunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026