Prima pagină » National » Patriarhia Română se delimitează de „manifestările cu caracter legionar petrecute în apropierea Sfintelor Moaște”
Patriarhia Română se delimitează de „manifestările cu caracter legionar petrecute în apropierea Sfintelor Moaște”

Patriarhia Română se delimitează de „manifestările cu caracter legionar petrecute în apropierea Sfintelor Moaște”

23 iul. 2025, 22:40, 3 ,
Redacția BZI în National

O manifestare legionară a avut loc, marți, la mormântul preotului Ilie Lăcătușu, canonizat anul trecut de Biserica Ortodoxă. Participanții au adus cu ei steaguri ale mișcării criminale din perioada interbelică și s-au adunat în jurul mormântului. Patriarhia Română se delimitează ”ferm de orice ideologie extremistă, totalitară” și arată că nu este de acord cu manifestări care promovează ”ura și violența, xenofobia și rasismul”.

„Având în vedere manifestările cu caracter legionar petrecute în apropierea Sfintelor Moaște ale Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, în ziua sa de prăznuire (22 iulie 2025), facem precizarea că Patriarhia Română se delimitează ferm de orice ideologie extremistă, totalitară. Aceste manifestări contravin atât legilor în vigoare, cât și învățăturii de credință creștină, care exclude orice asociere cu mișcări care promovează ura și violența, xenofobia și rasismul.

Menționăm că Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu a fost canonizat pentru mărturisirea credinței creștine și a suferinței îndurate în închisorile comuniste, iar dovezile cele mai grăitoare ale sfințeniei sale constau în existența Sfintelor sale Moaște întregi și a nenumăratelor minuni săvârșite de acesta. Însă manifestările de instrumentalizare politică a memoriei sale sunt total inacceptabile și se petrec fără avizul sau consimțământul Patriarhiei Române, fiind realizate de persoane care nu ne reprezintă în vreo calitate, acestea fiind singurele responsabile pentru faptele lor”, arată un comunicat al Patriarhiei.

Polițiștii au intervenit

Polițiștii au intervenit și auluat steagurile legionare.

„Ieri, 22 iulie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat, în incinta unui cimitir din Sectorul 6, un drapel care se afla arborat și care conținea însemne care fac referire la anumite ideologii fasciste. Polițiștii din cadrul subunității, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au luat toate măsurile legale care s-au impus.

Menționăm faptul că drapelul a fost îndepărtat, iar în cauză au fost demarate activități pentru identificarea persoanelor care au arborat drapelul cu simbolul respectiv”, arată un comunicat al Poliției.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Veste bună pentru pensionari, pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”. Anunțul a fost făcut de minidtrul Muncii. „Pachetul de solidaritate” pentru pensionari este analizat de autorități și are în vedere suplimentarea veniturilor pentru un număr important de beneficiari. Măsurile propuse ar aduce sume în plus pentru aproximativ 2,8 milioane de persoane vârstnice, iar […]
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Comentarii
  • Dar de ecumenism cand se delimiteaza Patriarhia Romana?

  • Da dar l-au canonizat,acuma lumea se inchina la el,maine poimaine se vor inchina si la daniel ca si el e „sfant” RUSINE!!!

  • Ce e asa de greu de aflat ?
    Sigur sunt camere la biserica asa cum sunt camere peste tot.
    Vazut, identificat, luat masuri legale.
    E simplu daca vrei sa faci treaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 aprilie 2026
03 aprilie 2026