Prima pagină » Local » Patru băieți au dat petrecere în stradă, alături de două minore! Cheful s-a încheiat într-un mod incredibil
Patru băieți au dat petrecere în stradă, alături de două minore! Cheful s-a încheiat într-un mod incredibil

Patru băieți au dat petrecere în stradă, alături de două minore! Cheful s-a încheiat într-un mod incredibil

26 iun. 2025, 02:00,
Petronel Ștefan în Local

Patru băieți au început o petrecere în stradă, alături de două fete minore, și au trezit un cartier întreg

Localnicii din zonă nu au apreciat distracția tinerilor și au început să sune disperați la Poliția Locală. În cele din urmă, distracția petrecăreților a fost oprită, iar oamenii s-au putut odihni în pace.

Cei patru băieți au dat petrecere în stradă

Totul s-a întâmplat în noaptea de 24-25 iunie 2025, în jurul orei 01:30, pe strada Milcov din cartierul Alexandru cel Bun. În zonă este un magazin non-stop pe care tinerii îl frecventează. Totuși, un grup de 6 persoane, 4 băieți și 2 fete, au început să fie extrem de gălăgioși, fapt ce i-a deranjat pe localnici. Imediat, la fața locului au ajuns și polițiștii locali, fiind sesizați, iar câțiva dintre tineri au încercat să scape de forțele de ordine.

„În jurul orei 01:30, am primit sesizări de la localnicii din zonă, deoarece un grup de 6 tineri erau extrem de gălăgioși. Aceștia cumpăraseră băuturi alcoolice și s-au dus într-un parc de pe strada Milcov, din cartierul Alexandru cel Bun. La fața locului au intervenit colegii de la Secția 1, însă au cerut ajutor, fiind mai multe persoane. Acești tineri, probabil, s-au speriat, au devenit puțin agresivi, câțiva dintre ei au încercat să fugă de polițiști. În cele din urmă, au fost prinși și legitimați”, a declarat Florin Samoil, șef Serviciu Ordine Publică din cadrul Poliției Locale Iași.

Trei dintre indivizi, care erau mai recalcitranți, s-au ales cu câte o amendă de 2.000 de lei. Recent, un tânăr din Vaslui a fost amendat după ce a făcut gălăgie pe străzile din Iași.

„La 3 dintre indivizi au fost aplicate amenzi de 2.000 de lei de persoană, nu este prima dată când sunt sancționați, în ultimele săptămâni au mai primit amenzi. Tocmai de asta s-au luat și măsurile de a aplica o amendă mai mare de această dată”, a mai precizat Florin Samoil.

Tinerii nu sunt la primul incident

Polițiștii locali au constatat că persoanele implicate nu sunt la prima abatere. Aceștia au făcut scandal, în mai multe rânduri, pe străzile din cartierul Mircea cel Bătrân. Mai grav este faptul că cele două fete erau minore. În alt cartier din Iași, în fiecare seară, sunt scandaluri în stradă.

„Noi am venit în sprijin la colegii de la Secția 1, deoarece erau mai multe persoane. Situația era puțin tensionată și câțiva dintre ei au încercat să scape. După ce i-am legitimat, ne-am dat seama că sunt niște tineri pe care i-am mai depistat acum câteva săptămâni. Din ce am înțeles, ei provoacă scandal aproape zilnic în cartierul Mircea cel Bătrân. Chiar data trecută când am intervenit eram eu de față. Din cele 6 persoane, 2 dintre ele erau două fete minore. Am discutat cu ele și le-am explicat că nu este în regulă să facă astfel de lucruri. Ulterior, vor fi anunțați și părinții în legătură cu ce s-a întâmplat”, a precizat Andrei Nache, polițist local din Iași.

Trei dintre cei patru indivizi s-au ales cu câte o amendă substanțială, după petrecerea de pe strada Milcov.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • a ajuns orasul Iasi wc-ul Moldovei. toate gunoaiele societatii din Moldova vin aici de parca Iasul ar fi un El Dorado. s-au construit Palas Mall, Moldova Mall si niste cladiri de birouri pe str Palat, sf Andrei si sf Lazar si gata municipiul Iasul este capitala regionala, dar uitam ca conexiunile orasului cu alte localitati cat si conexiunile locale aeroport-autogara-gara sunt din vremea socialismului gatuite de trafic greu si usor 24/24 7/7.

  • jandarm de Bahlui

    cativa bocanci pe cap si nu mai fac pe nebunii in alt oras. plus publicate poze cu ei si parintii lor, sa vada toata lumea ce panarame de copii au crescut

  • E jale în tot Iașului în capăt Pacurari locuitorii din Pacuret petrec pina dimineața profi non stop mai este acel chioșc de tabla care nici vw nu poate fi numit unde se vinde alcool iar petrecerea e gata.nu vezi nici urma de politie .suntem în jungla sa nu poți dormi noaptea din cauza acestor indivizi care nu muncesc ,nu plătesc impozite etc. Ma întreb politia unde este sunt ture de noapte ce fac??????????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025