Prima pagină » Titlurile zilei » Patru surori se judecă pentru averea lăsată moștenire de la părinți! Femeile își datorează bani reciproc!

Patru surori se judecă pentru averea lăsată moștenire de la părinți! Femeile își datorează bani reciproc!

09 iun. 2026, 02:00,
Alina LUPU în Titlurile zilei

De la surori la dușmani a fost doar un pas. Femeile se judecă de ani buni pentru moștenirea părinților trecuți în neființă!

Patru surori din Iași au ajuns la cuțite și se judecă pentru averea lăsată moștenire de părinții decedați. Când vine vorba de bani, legăturile de sânge se trec cu vederea, iar banul primează. Instanța a dispus împărțirea moștenirii, însă femeile sunt nemulțumite de sumele primite. Acestea își datorează reciproc diferite sume de bani.

Patru surori se judecă pentru averea lăsată moștenire de părinți!

Un litigiu de familie scoate la iveală cât de adânci pot deveni conflictele dintre rude atunci când este vorba despre moștenire. Dosarul se află pe rolul instanțelor ieșene de mai bine de șase ani. Cazul, care vizează împărțirea averii rămase de pe urma defuncților Gică G. și Emilia G., a generat numeroase dispute între surorile moștenitoare.

În centrul conflictului se află mai multe membre ale aceleiași familii, care nu au reușit să ajungă la un consens privind împărțirea bunurilor succesorale. Astfel, în loc de o banală procedură de partaj, cauza s-a transformat într-un adevărat război între surori, purtat în sălile de judecată.

O primă soluție în dosar a fost pronunțată în noiembrie 2021 de Judecătoria Iași. Atunci, magistrații au constatat că Ionela G. deține un drept de creanță în valoare de 12.000 de lei, deoarece a făcut reparații, adică a adus îmbunătățiri unui imobil care face parte din masa succesorală rămasă după decesul Emiliei G.

Totodată, instanța a dispus partajarea averii succesorale a celor doi defuncți, evaluată la suma totală de 135.924 de lei. Potrivit hotărârii, Adriana S., în calitate de fiică a defuncților și titulară a unei cote de 1/4 din întreaga masă succesorală, a primit moștenire un imobil, cu o suprafață construită la sol de 99,20 metri pătrați, evaluat la 97.924 de lei.

De cealaltă parte, Ionela G., de asemenea fiică a defuncților și beneficiară a unei cote tot de 1/4 din masa succesorală, a primit un alt imobil, cu o suprafață construită la sol de 17,20 metri pătrați, evaluat la 38.000 de lei. La această valoare s-au adăugat și îmbunătățirile realizate de aceasta, estimate la 12.000 de lei.

Femeile își datorează reciproc bani

Pentru egalizarea cotelor succesorale, instanța a stabilit și plata unor sulte consistente între moștenitoare. Astfel, Adriana S. a fost obligată să achite către sora sa, Mihaela G., suma de 33.981 de lei cu titlu de sultă. În plus, aceeași parte a fost obligată să plătească și Aninei G. suma de 29.962 de lei.

La rândul său, Ionela G. a fost obligată să îi achite Aninei G. suma de 4.019 lei, tot cu titlu de sultă, pentru echilibrarea valorii loturilor rezultate în urma partajului.

Hotărârea Judecătoriei Iași nu a pus însă capăt conflictului. Nemulțumite de soluția pronunțată, femeile implicate în proces au formulat apel, iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Iași.

De atunci, litigiul a intrat într-o nouă etapă, caracterizată prin numeroase termene de judecată și amânări succesive. Din octombrie 2023 și până în prezent, cauza a fost amânată în repetate rânduri.

Ultima amânare a fost dispusă la termenul de judecată din 8 iunie, când instanța a apreciat că este necesară comunicarea obiecțiunilor formulate către toate persoanele implicate în proces. Decizia a însemnat, din nou, prelungirea unei dispute care durează deja de peste șase ani și care pare departe de a se apropia de un deznodământ definitiv.

În fața magistraților, reprezentanții părților au solicitat acordarea unui nou termen pentru a putea analiza documentele recent depuse la dosar. Printre acestea se numără și răspunsul transmis de un executor judecătoresc, act considerat relevant pentru continuarea judecății.

„Am văzut că s-a depus la dosarul cauzei răspunsul de la domnul executor, motiv pentru care vă rog să ne comunicați și nouă un exemplar și să ne acordați un nou termen pentru a-l putea studia”, a declarat în ședință avocata Elena Ursu.

O nouă amânare în dosar

Solicitarea a fost admisă, iar instanța a decis acordarea unui nou termen, pentru ca toate părțile să poată lua cunoștință de documentele depuse și să formuleze eventuale observații.

Cazul ilustrează perfect modul în care neînțelegerile privind moștenirea pot destrăma relațiile de familie și pot genera procese de lungă durată. În locul unei înțelegeri amiabile, părțile aleg adesea să își susțină drepturile în instanță, iar procedurile se întind pe ani de zile.

În dosarul de la Iași, împărțirea bunurilor succesorale a fost doar începutul unui conflict juridic care continuă și astăzi. Deși o primă hotărâre a fost pronunțată încă din 2021, amânările repetate au prelungit cauza cu câțiva ani.

Patru surori din Iași se judecă pentru averea lăsată moștenire de părinții defuncți. De peste șase ani, dosarul se află pe rolul instanțelor judecătorești.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026